Calatorii Visuri & Inspiratie

111 zile in Hawaii, experienta care mi-a schimbat viata la 24 de ani. Visuri devenite realitate. Partea a doua – Maui si Big Island

26/06/2019

Dupa intalnirea mea cu Kahuna hawaiiana, despre care am povestit in prima parte a articolului, am fost atat de intrigata de cultura, religia si partea sacra si antica a insulelor, incat am purces la cercetat. Desi acest articol are ca focus atractiile si experientele traite in Maui si in Big Island, nu ma pot abtine sa nu mentionez cate una, alta despre zeii lor, in care localnicii cred si astazi.

Polinezienii cred in mai multi zei si zeite si simt ca energia vietii traieste nu doar in om, dar si in plante, pietre, valuri, lava vulcanica si tot asa. Imi place asta la ei, conexiunea cu natura si respectul profund pe care il acorda elementelor vietii: apa, pamantul, aerul si focul.

Spre exemplu, I’o reprezinta sursa infinita si nemanifestata a creatiei. Inainte ca timpul sa existe, I’o era. El a suflat Mana (energie, viata, puterea supranaturala) si a rostit cuvintele Ola in Po, in intuneric si asa a luat nastere Kane – creatorul. Aici si acum a inceput creatia, odata cu primul cuvant rostit si cu prima respiratie. Kane este privit in zilele noastre ca zeul Soarelui, al cerului si al vestului si este cel mai venerat si puternic zeu. El este si cel ce a creat lumina, in noaptea noptilor, in plin intuneric – Po.

Apoi, I’o a creat-o pe Uli Uli… care este manifestarea divina a energiei feminine, cunoscuta si sub denumirea de zeita Serenitatii. Cunoscuta si sub denumirea de Malama, Uli este si zeita lunii, cea care vede ceea ce omul face bine sau rau in viata sa si a altora.

Pana aici, asemanarea cu Geneza este izbitoare.

Se considera ca omul, fara energia feminina, este nemotivat – nemiscat in actiune. In timp ce energia masculina este cea a formei, femeia este creatoarea vietii pentru ca ea misca energia fortei vitale.

Ku este zeul razboiului si, in vremuri stravechi, i se aduceau sacrificii. Kanaloa este zeul lumii de dedesubt si al magiei, este patronul oceanului si al sudului. Lono este zeul agriculturii, patronul fertilitatii, al muzicii, al pacii si al estului. Papa e mama natura, Honua este spiritul reprezentativ al planetei noastre, Pele este zeita lavei si a vulcanilor, creatoarea insulelor Hawai’i. Povestea zeilor continua, dar ma opresc aici, caci nu acesta este scopul articolului. Dar, mi se pare esential sa intelegem in ce crede aceasta populatie, pentru a-i putea intelege si pe ei mai usor.

Daca prima parte a articolului a fost dedicata insulei Oahu, mai departe voi povesti despre Maui si Big Island, urmatoarele insule pe care am reusit sa le vizitez.

MAUI

Maui este a doua cea mai mare insula din arhipelagul hawaiian, cu o suprafata de 1.883 km2. Declarata, de peste 20 de ani, cea mai frumoasa insula americana, si-a castigat notorietatea pentru plajele ei sublime, pentru valea sacra Iao, pentru tururile pe ocean, pentru balene (doar iarna), precum si pentru rasariturile si apusurile fara de egal de la Haleakala.

Este insula care mi-a placut cel mai mult din cele trei vizitate. M-a impresionat natura ei luxurianta, de un verde atat de viu, incat aproape il poti inspira. Plajele de culori dintre cele mai nebunesti te lasa mut in fata creativitatii desavarsite a naturii. Din pacate, am stat doar cateva zile, asa ca lista mea e mai lunga cu ce doresc sa vad cand o sa revin in Hawaii, decat am reusit eu sa vad in 2008.

De cum am aterizat, dupa zborul de 20 de minute din Oahu, am mers direct la centrul de inchirieri masini. Pentru ca aparuse o eroare de sistem si pentru ca nu mai aveau deloc masini din categoria aleasa de mine, m-am “pricopsit” cu un Mustang rosu.

Si atunci mi-am adus aminte de vorba aceea, ca “viata are mai multa imaginatie decat noi”. Cu siguranta!!!! Nici in cele mai salbatice visuri, nu m-as fi gandit ca voi conduce un Mustang. Desi, recunosc, ma uitam cu drag cand le vedeam pe strada, pentru ca asa ceva vezi mai rar prin Romania. Dar, in niciun caz de dragul masinii in sine, oricum sunt o necunoscatoare in domeniu, dar pentru sigla lor, care ma furnica in talpi. Calul Mustang vijelind de rupe pamantul. Si, daca tot a inteles viata ca eu as fi ramas la moped fericita, doar asa, ca sa simt vantul fluturandu-mi prin par, Mustang-ul era decapotabil.

Cea mai pitoreasca calatorie in Maui si, chiar din intreg Hawaii, o poti face pe drumul spre Hana. Lung de 65 de mile, avand 617 curbe si 26 de podulete cu un singur sens, se incadreaza clar in “a must do and see”. De o frumusete greu de egalat, strazile sunt uneori atat de inguste,  incat abia treci peste un pod cat o fideluta, peste un parau sau o cascada ce iti slobozeste wow-uri dupa wow-uri. Pe o parte e natura, verde, tresarind de viata, pe cealalta parte e coasta, care te imbie la o baie in ocean. Apoi urmeaza serpentine, si mai multa natura vibranta, plante ca in Jurassic Park, cascade turcoaz, poduri in miniatura, suspendate. Oh, ce balsam pentru spirit si ce aventura pentru privire!

Am facut snorkeling in multe locuri in Hawaii, de zeci de ori, pe diferite insule. Insa in top, top, top, de top, de crema top-ului este Molokini. Desi semana cu o insula, este de fapt un crater, in forma de semiluna perfecta, unde se ajunge doar cu barca. Deoarece este atat de izolat si nu exista nisip, ci doar roca, atunci apa are o claritate aproape transparenta. Iar snorkeling-ul este divin. Lumina solara se reflecta in ocean si lumineaza parca interiorul, intr-o lumina atipica, ce nu poate fi comparata cu nimic. Poate cu ingerii.

Maiestuos, as zice. Unic. Diferit. Atipic. Molokini este un sanctuar, pentru corali si pesti si alte animale marine, care inoata pe langa tine cu o nonsalanta de neinteles. Pentru ca in 1977 zona a fost adaugata pe lista de conservare a vietii marine, calitatea apei, a coralilor si a intregii zone este monitorizata constant. Spre exemplu, barcile nu au voie sa arunce ancora in recif, pentru a nu-l distruge. Este interzis sa iei corali sau sa calci pe ei, dar asta devine o practica in intreaga lume.

Experienta in sine se ridica la statutul de “merita macar o data in viata”. La sfarsitul zilei, stateam in apa, facand pluta, cu fata scaldata de soare si ma intrebam retoric daca m-am teleportat intr-un documentar Enciclopedia sau chiar e adevarat. M-am si piscat serios de mana, ca sa ma asigur ca nu visez doar. De doua ori, chiar! Dar eram tot acolo. Nici nu stiam ca pot exista pesti atat de colorati, unii inotand solitari, fredonand cu bule, altii in bancuri ce te imprejmuiesc. Unii galben intens, altii de un albastru stralucitor, unii vargati, altii cu capul si aripioarele roz, unii mari, altii mici, dar vioi. Se poate face snorkeling de suprafata, desi treaba adevarata este mai la adancime. Mi-am inghitit frica de diving si am pornit si eu in adancuri, atat cat m-au tinut plamanii.

Desi am condus mult, am explorat o groaza de plaje, am mers cu kayak-ul in locuri mai putin cunoscute, cumva experienta Molokini m-a urmat. Nu o puteam scoate din minte, din mine, unde e si acum, la fel de vie.

Hai, sa vedem cum stai si cu silabisitul! Aici am aflat ca pestele lor “national” este “humuhumunukunukuapua’a”, un peste de coral (reef triggerfish). Beat that! Am ras mai bine de jumatate de ora pe barca, incercand sa pronuntam cat mai rapid acest cuvant hawaiian. E dragut, arata cam asa!

Mi-a mai placut si plaja cu nisip negru Wai’anapanapa. Este un deliciu vizual!!!! Combinatia de negru sepia, cu verdele intens al vegetatiei si cu albastrul intunecat al oceanului, fac din acest lacas unul aparte. Snorkeling se poate face si aici, dar fiind atat de negru fundul oceanului, nu e la fel de impresionant. Nisipul e dur putin, faramitat de ocean din roca vulcanica. Dar parca ii simti puterea cum iti trece prin talpi, direct in inima. Forta naturii. Si autenticitatea ei. Aici poti admira ceea ce se cheama Blow Holes, gauri in lava, pe unde tasneste apa in sus, impinsa de valuri. Sau cateva pesteri simpatice si chiar o piscina naturala, ce se umple in timpul fluxului.

Privelistea rasaritului la craterul Haleakala, din inima parcului national Haleakala este o traire magica. Magicaaaaa, va zic! Culorile craterului, o combinatie de ruginiu cu negru, verde si maro, incep parca sa danseze la rasarit si sa imprumute de la soare nuante aproape nepamantesti si totul parca se invaluie in lumina aurie a noii zile. Am prins si un plafon de nori, care as fi jurat ca sunt creati din vata de zahar si un soare imens, imens, imens se arata, din ce in ce mai curajos la orizont. Te simti mic ca o furnica in acea imensitate a cerului, dar, in acelasi timp, esti atat de plin de energie, incat iti vine sa zbori nu alta!

Cum nu prea pot sedea mult locului, am continuat experienta pe unul dintre cele mai cunoscute trasee din parc, numit Pipiwai (are doar vreo 4 mile dus-intors), care ajunge la cascada Waimoku si cele sapte piscine naturale sacre Ohe’o. Considerate o minune a lumii, piscinele Ohe’o, inconjurate de paduri tropicale, sunt atat de frumoase incat iti taie respiratia, iar inotatul in ele este o experienta desprinsa dintr-un vis real.

In Maui am descoperit si unul dintre copacii mei preferati. In Parcul National Banyan, salasluieste cel mai vechi copac din Hawaii si din Statele Unite ale Americii. Ce e atat de special la copacii acestia? Ei, imagineaza-ti ca din ramurile lui coboara niste fire subtiri, ca lianele, care, in contact cu pamantul, se dezvolta ca un trunchi nou. Si uite asa, copacul Banyan parca se multiplica, fiind o interconectare fantastica de mai multe trunchiuri, cu multiple crengi si o densitate a coroanei atat de mare, incat pare un mic satuc.

Banyani se gasesc pe toate insulele, chiar si pe plaja Waikiki din Oahu, dar nu ca Banyan-ul acesta imens, magnific, gigantic, care mi-a furat inima. Plantat in 1873, are 146 de ani, 16 trunchiuri separate, dar maiestuos intretesute intre ele (este un singur copac, sa ne intelegem!), aproape 19 m inaltime, iar suprafata lui totala este de cativa mii de m2. Da, ma repet ca o banda stricata, dar ce sa ii facem… stii deja, e ca o mantra… “o experienta de neuitat”, “de vazut macar o data in viata”!

*************************************************************************************************************************

BIG… BIG ISLAND. Big Dreams. Big Adventures. Big life.

Cel mai fascinant fapt despre Big Island, al carei nume este chiar Hawai’i, este ca e in continua expansiune. Cum asa? Eh, cam de cand m-am nascut eu, din 1983, cel mai activ vulcan de pe planeta, Kilauea, tremura si tasneste lava in fiecare secunda, creand peste 170.000 m2 de teren nou-nout, in fiecare an. Asta da harnicie! In contact cu oceanul, lava fierbite creeaza o priveliste impresionanta, de nori si abur, care te hipnotizeaza. In Parcul National al Vulcanilor Hawaii, zeita Pele este in flacari.

Lava este Pohoehoe. Foc si gheata. … o imagine de nedescris, ce te duce cu gandul in urma, la minunatia naturii. O forta ce iti fura cuvintele si te lasa, acolo, impietrit, privind magia si furia vulcanului. Nimic nu sta in calea energiei zeitei vulcanului Pele. Strazi si case au fost inghitite, inscriptii “For Sale” sau camionete sunt ingropate pe jumatate in lava intarita. Poti admira locul de curgere a lavei in ocean dintr-o zona special amenajata (apropierea nu este permisa) – Kalapana Lava Viewing Point –  sau te poti plimba cu orele prin acest peisaj ce pare a fi de pe alta planeta, una straina, care nu are nici in clin, nici in maneca legatura cu Terra noastra albastra. In anumite zone se gasesc si asa zisele “hieroglife” inscriptionate pe lava.

Intr-una dintre dimineti m-am trezit cu noaptea in cap, la propriu. Era unul din visurile mele cele mai arzatoare sa vad rasaritul din varful Mauna Kea – Muntele alb (e singurul loc din Hawai’i unde poate ninge iarna). Este singurul loc din Hawaii care face parte din Patrimoniul Unesco, spre marea mea mirare, pentru ca eu as fi adaugat mult mai multe. Daca Maune Kea ar fi fost masurat de la baza lui, de pe fundul oceanului, acesta ar fi cel mai inalt munte din lume, cu cei 10.204 m ai lui. Si cel mai masiv, in acelasi timp. Masurat de la nivelul apei, acesta are 4.205 metri.

Nu exagerez cu absolut nimic cand afirm ca privelistea era dumnezeiasca, fara nicio tenta religioasa. Iar a sta acolo, deasupra lumii si a norilor, in liniste deplina, cu picioarele infipte in acest vulcan gigantic, lumea iti pare scaldata in Perfect! Perfeeeeect! Poza nu imi apartine (si nici pe autorul ei nu l-am gasit, desi am petrecut ceva timp sa il caut), dar este cea mai apropiata redare a amintirii mele. Am ajuns cand inca era noapte si erau atat de multe stele, toate luminoase ca niste lanterne aprinse la unison, ca la un mare concert al Universului. Un platou de nori se intindea pana departe in zare, cat razbateam sa vad noaptea. Desi nu prea avea legatura cu o noapte tipica. Stelele proiectau o lumina asa incantatoare, incat totul parea scaldat in praf fosforescent de astre.

Iar cand soarele a decis sa rasara, am trait una dintre cele mai cutremuratoare experiente personale, de AHHH! in fata acestei minunatii, de infuzie-contopire si pierdere totala de sine, in acea pace absoluta. Parca nimic nu se misca, doar stele, mii si mii si mii de stele, razele soarelui, norii ce pareau pictati. Doar inima imi bubuia in piept, niciun gand nu mai aveam, nicio temere, niciun vis, nicio atingere umana. ERAM. Atat.

Nu intamplator, aici se gasesc observatoare astronomice de importanta mondiala. In primul rand, muntele este atat de inalt, norii sunt aproape intotdeauna sub varful sau, aerul este extrem de curat si de uscat!, lumina provenita de la orase este aproape nesemnificativa, iar vastitatea Oceanului Pacific ajuta sa fie cele mai “negre nopti”… De aceea, acesta este un loc perfect pentru observatii astronomice detaliate si specifice, mai ales infrarosii, precum si pentru masurarea radiatiilor emise de corpurile celeste.

Cu starea aceasta vibrand in mine, am pornit spre Akaka falls, cea mai inalta si frumoasa cascada de pe Big Island. Apa cade in linie dreapta, 135 metri si, daca esti norocos, la baza ei se creeaza un spectaculos curcubeu care iti face ziua tare fericita. Plimbarea pana acolo e si ea minunata, prin padure tropicala, printre bambusi, orhideee si plante care mai de care mai atragatoare. Tot acolo mai este o cascada mai mica, numita Kahuna.

Dupa aceea, dupa cateva ore de cautare, am ajuns la Holei Sea Arch, unde este interzis sa te duci pana la capatul stancii. Dar eu sunt a rule breaker, uneori chiar inconstienta, motto-ul meu este: “Macar mor fericita si facand ce imi doresc!”. Da, da, daaaa… stiu, nu e sanatos si nici prea constructiv sa gandesc asa. Mi-a zis si mama! Dar probabil am fost explorator in alta viata, pentru ca nu ma pot stapani.

Am stat aici, cocotata, foarte mult timp. Ore chiar. Mi-am luat mancarea cu mine, m-am asezat astfel incat sa mi se miste picioarele in gol, fericite si ele. Si am scris mult in agenda, despre viata, trairi, ganduri. Multe intrebari existentiale, nascocite inca din Grecia antica, dar care nu si-au gasit inca raspuns in mine. Probabil experienta de pe Mauna Kea inca susotea in mine, impresionata de tot ce am vazut si am trait.

Da, da, stiu, e un cliseu, dar am aruncat si un banut inzestrat cu o dorinta, direct in Oceanul Pacific. Si, desi elefantii sunt animalele preferate ale mamei mele, nu prea a fost incantata de experienta mea acolo. Of, grijile de mama, cred ca se gandea doar la cum se pravaleste trompa. Ceea ce majoritatea cercetatorilor afirma ca e doar o chestiune de timp.

Intr-una din alte zile, am ajuns, din pura intamplare, oprind la un semn de pe marginea drumului, la o plantatie de cafea. Hawai’i este singurul stat din America de Nord unde se planteaza cafea, avand aproximativ 600 de plantatii. Am vazut intregul proces, de la plantare la prajire si macinare, ne-am pregatit propria cafea, indrumati de o localnica tare simpatica de acolo. Si iarasi m-a uitat Dumnezeu si aici, unde am stat asa, admirand oceanul, dincolo de plantatia de cafea si rumegand ganduri despre viata si ce avea ea sa imi mai ofere ca surprize. Mauna Kea se numea, dar cred ca orice plantatie gasesti pe drum te va invita sa petreci un timp fain, parfumat in aroma proaspata de cafea. Ah, si ce sa zic, a fost delicioasa!!! Nu sunt o specialista, dar chiar a fost petrecerea papilelor gustative.

Ultima traire acvatica, pe care as vrea sa o mai pomenesc, este plimbarea cu kayak-ul pana la Monumentul Capitanului Cook. Am facut mult snorkeling in ceea ce multi considera a fi “cel mai frumos acvariu natural al lumii” si a fost si singurul loc unde m-am cam prajit pe umeri. Daca ajungi aici, pune ceva mai multa crema de soare! Insa, ceea ce a fost unic, a fost plimbarea si vaslitul pana acolo, unde zeci de delfini cu nasul ascutit sareau in jurul nostru. Pe lista aceea cu “mama nu o sa afle niciodata”, se afla si faptul ca am sarit in apa si am inotat cu ei. Da, e o idee nastrusnica, sunt singura specie periculoasa de delfini – Wild Hawaiian Spinner Dolphin – (te pot chiar omori daca te lovesc direct), dar era atat de atragator tot peisajul acesta, incat cine s-a mai gandit la pericole! Am inotat cel putin 20 de minute la unison, pentru ca nu se departau prea mult, probabil au simtit ei ca nu sunt cine stie ce inotatoare profesionista.

Inainte sa plec de pe Big Island am ajuns si la plaja cu nisip verde Papakolea. Cum era sa ratez o asa raritate a naturii!? O plaja ce adaposteste miliarde de cristale verzi, numite olivines. Nu este chiar la o aruncatura de bat, e nevoie de un hike de vreo doua ore, in plin soare si fara nicio frunzulita care sa faca umbra. E posibil ca pentru unii sa nu fie chiar apetisant, dar mie mi-a placut. Era aproape pustie, doar vreo cateva suflete ratacite si ele pe acolo.

Uneori, e magic sa fluturi amintiri prin fata ochilor tai, dar, in acest caz, devine aproape dureros pentru mine. Atata dor iese la suprafata, odata cu calatoria mea prin memorie si poze, incat imi vine sa urlu. Da, am trait acolo clipe magice, multe, multe, adunate ca perlele pe un sirag, care mai de care mai frumoasa, unica in felul sau. Imi vine sa imi pun opinci si sa plec la capatul lumii iar, sa re-ajung acasa si sa nu mai plec de acolo niciodata. Cine stie, poate chiar se va intampla exact asa, la momentul potrivit.

Imi e dor de familiile hawaiiene cu care m-am imprietenit si care m-au invitat la petrecerile lor, de Kahuna din sufletul meu, de locuri atat de frumoase, incat te tot intrebi daca mai esti viu, de energia de acolo… si cel mai mult… de linistea absoluta pe care am trait-o in atatea locuri din “insulele Aloha”. Da, le poti vizita ca un turist si e posibil sa nu te impresioneze pana la lacrimi. Dar, daca alegi drumurile mai putin batute si vezi aceste taramuri prin ochii hawaiienilor, pastrand cultura lor cu drag la suflet, atunci asteapta-te la o initiere unica. Te vei intoarce un alt om.

Trei lucruri au ramas nefacute pe Big Island, dar sigur as mai adauga cel putin zece, in plus, acum. Acestea trei sunt: zborul cu elicopterul (pe care nu mi-l permiteam), de vizitat Gradina Botanica Mondiala si cascadele Umauma.

Nothing is without a purpose in our lives.

Be yourself, be free and travel.

(Visited 170 times, 1 visits today)
Astazi e o zi noua. Nu am mai intalnit-o pana acum! Si nu, nu mi-a sosit inca timpul...
111 zile in Hawai'i, experienta care mi-a schimbat viata la 24 de ani. Visuri devenind realitate. Partea 1 - Oahu.

Nu sunt comentarii

Parerea ta conteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole recomandate