Viata & Iubire Visuri & Inspiratie

A gasi omul tau e simplu, a-l pastra e de o mie de ori mai greu! Asa imi zise Amelia la cei 97 de ani ai ei!

10/12/2018

97 de ani are. Se uita la mine cu o luciditate ce ma face sa ma simt dezgolita. Imi pun timid bratele in jurul meu, ca pentru a ma “imbraca” la loc, desi, la cat e de frig afara, am deja cateva straturi de haine pe mine. Simt ca vede pana in ultimul ungher din inima unui om, citeste tot ce am gandit vreodata si experienta de viata ii sopteste ce sfaturi sa imi dea. Amelia. Din Bucuresti.

Am cunoscut-o la un eveniment in familie, unde am fost asezate una langa cealalta. Si cum nu cred in intamplari sau coincidente, am luat-o ca pe un pod suspendat spre un nou suflet de explorat. Are o fata luminoasa si vesela, iti transmite optimism si parca simti cum un soare interior straluceste prin toata camera. Ridurile, de care toata lumea fuge, imi inspira, in cazul ei, intelepciune, bunatate, viata traita si acceptare.

Conversatia a inceput cu superficialitati, de care incerc sa fug cu viteza luminii. Pentru ca in fiecare om este o comoara, in fiecare se ascunde intelepciune, secrete, regrete, bucurii, momente unice, iubiri, visuri, intrebari. Si acolo ma simt eu cel mai bine. Acolo simt ca ma conectez cu cei de langa mine. Unde nu e totul pictat perfect de ochii lumii, ci unde deseori se gaseste vulnerabilitate, dar si o impresionanta putere.

Dintr-una in alta, am ajuns repede la tema iubirii. Unul dintre subiectele mele preferate. Si m-a mancat limba sa ii pun o intrebare pe care o rumeg cam dintotdeauna:

“Amelia, ti se pare mai greu sa gasesti persoana potrivita

cu care sa iti petreci viata… sau sa o pastrezi?”

Sursa intrebarii pornise de la faptul ca in ultima perioada intalnesc foarte multe femei foarte faine, puternice, destepte, frumoase, cu cariera… care au asa zisul “nenoroc in dragoste”. Desi aud des fraze, precum: “Eh, lasa, ca imi place asa libera!”, “decat cu unul care sa ma innebuneasca, mai bine singura si independenta”, “gasesc eu pe cine sa iubesc, nu trebuie sa ma leg de el”, “fac ce vreau, cand vreau, cum vreau, nu dau socoteala nimanui”… simt ca in fiecare dintre ele, adevarul e altul. Privirea le fuge la cuplurile ce se saruta cu drag in plina strada. Le mai scapa cate un oftat cand se uita la un copil. Pentru ca nu e o nevoie mai mare in firea omului ca cea dupa iubire, fericire si implinire. E intrinseca, aproape salbatica. E o radacina. Si va ramane asa, indiferent cu cate fraze frumoase si motive bine gandite o acoperim.

M-a privit prelung Amelia si apoi mi-a povestit cum si-a intalnit sotul, cu 75 de ani in urma. O poveste ce merita un alt articol in sine, poate chiar un film. Apoi a continuat…

– “Alina, desi pare greu, uneori, sa cunosti iubirea vietii, aceasta se intampla, la momentul potrivit. Insa a pastra acea iubire vie pentru restul vietii, eh!, aici intervine munca grea.

– Da, da, asa mi se pare si mie, am inganat eu soptind…

– Uneori e greu sa te intelegi si pe tine insuti, daramite pe celalalt. Viata se traieste in etape, unele mai grele, altele mai usoare, unele cumplite, altele feerice. Si a reusi sa faci asta in doi, ba in sus, ba in jos, ba iar in sus, implica atat de multe.

– Care crezi tu, Amelia, ca sunt aceste elemente necesare? Ce v-a ajutat pe voi sa rezistati cu mult dincolo de nunta de aur impreuna?

Dupa cateva clipe de reflectie, mi le-a impartasit. Le-am notat rapid pe un servetel, care a stat timp de aproape un an in portofelul meu. Pana azi, cand am simtit ca e timpul sa prinda aripi si sa calatoreasca prin lume.

– Nu considera ca persoana de langa tine este “for granted“. Niciodata. Fiecare are limitele lui de suportabilitate, fiecare poate duce putin sau mult, dar niciodata infinit. Apreciaza-l si respecta-l, pentru ca paharul se umple repede. Sotul meu iubea sa imi ascunda biletele prin sosete, printre haine, prin sertare, sub perna… cu citate motivationale sau cateva cuvinte frumoase. Intotdeauna ii multumeam cu o imbratisare si o cafea proaspata, servita de dimineata. Stii, le pastrez si acum. Pe toate. Sunt intr-o cutie. Cutia mea cu amintiri. Iubeam ca imi aducea flori cand ma asteptam mai putin, rareori la ocazii festive. Si vorba lui era: “Azi e o zi pretioasa, uite o floare pentru floarea mea”. Astfel de momente ne faceau viata mai dulce, mai imbogatita cu magie si surpriza.

– Ce frumos, o sa tin minte ideea cu biletelele. Atat de simplu, dar cu un efect atat de mare. Sa reamintesti celui de langa tine cat de mult conteaza. Ca este vazut. Auzit. Apreciat. Iubit.

– Da, da. Daca imi lipseste ceva mult, mult de tot, dupa plecarea lui in cealalta lume, este parfumul pielii lui, zambetul lui si biletelele supriza. Gesturile mici, Alina, gesturile mici, desi par complet nesemnificative, ele fac diferenta. In iubire, dar nu numai. Intotdeauna sa tii minte asta! Gesturile mici fac diferenta! 

– Complet de acord cu tine. Complet.

– Ah, si copiii. Sunt atatea familii monoparentale in zilele noastre, incat te ingrozeste. Multi fac copii crezand ca asta va uni relatia. Dar nu e deloc asa. Noi avem patru copii, asa ca stiu si eu una, alta despre asta. Copiii intotdeauna intensifica ce e deja in relatie!!! Ori o intaresc, ori o dezbina, dar nucleul era deja acolo. Daca o relatie e subreda, venirea unui copil pe lume rareori ii va aduce mai aproape, aproape ca sigur ii va indeparta. Pentru ca a fi parinte este, de departe, cea mai grea meserie din lume. Si e nevoie de un dans sincronizat al parintilor pentru a reusi o treaba buna. E nevoie de o fundatie tare solida pentru a putea creste copiii ce se transforma in adulti. Adulti responsabili, cu capul pe umeri, cu visuri si curaj sa mearga in lume, sa iubeasca din toata inima si sa fie iubiti la randul lor.

– Eu tocmai am nascut acum un an si, in sfarsit, simt ca e pus punctul pe i. Nu m-am gandit la acest lucru astfel, dar ce pot spune este ca, intr-adevar, copiii sunt uimitori, dar si cel mai mare test pentru cupluri. Testul sustenabilitatii. Testul iubirii.

– Oare de ce toti tinerii pun asa mare accent pe iubire si pasiune? Sunt esentiale in viata, dar doar prezenta lor nu va fi aproape niciodata suficienta pentru o relatie de lunga durata. Comunicarea, puterea de a te impaca dupa o cearta, curajul de a-ti cere iertare cand ai gresit, ascultarea activa a celuilalt, intelegerea lui, intelepciunea de a lasa de la tine ici si colo, de a gasi mediane, fara a te pierde pe tine insuti in acest proces… sunt la fel de importante.

– Si ce ai mai adauga? Zi-mi, zi-mi tot…

– Sinceritatea este o piesa de fundatie. Minciuna intr-o relatie este inceputul sfarsitului ei, uneori evident, alteori deghizata sub alte neintelegeri. Increderea, acest ingredient atat de fragil, greu se castiga si se pierde atat, dar atat de usor, aproape intr-o clipita. Iar a o reconstrui solicita munca de Sisif si, crede-ma, nu va mai fi niciodata intacta, orice ai face. Va fi intotdeauna o fisura acolo. Asa ca mai bine nu se ajunge aici.

– Tatal meu mi-a repetat toata viata ca: “minciuna are picioare scurte”. Oricat vei incerca sa ii lungesti viata, va iesi la iveala. “Si daca mai stai prost si cu memoria, vai de capul tau! Asa ca alege adevarul, intotdeauna, oricat de dureros este.”

– Asta e cu du-te-vino, sa stii. Eu cred enorm in puterea adevarului si a impartasi celui drag ce simti si prin ce treci. Dar, dincolo de asta, conteaza mult, mult de tot, cum o faci. Adevarul e ca un cutit. Cu el poti taia o paine in felii perfecte, dar cu el poti si insangera o inima. Alege calea adevarului intotdeauna Alina, dar cauta cuvintele potrivite, o voce blanda, invaluie-le putin inainte.

In acest punct al conversatiei, am simtit ca e o mare lectie de invatat pentru mine. Pentru ca sunt o fire atat de sincera, incat deseori am simtit ca am ranit din cauza faptului ca am zis exact ce am gandit. Dar intotdeauna reflectam, pai, stai asa… eu spun adevarul! Stiu ca poate doare, dar e adevarul! Am apreciat cuvintele Ameliei si ma straduiesc sa aplic. Constient.

– Mai zi-mi, Amelia, mai zi-mi.

– Stai sa ma mai gandesc, caci nu m-am gandit asa mult la tema asta. Am avut norocul sa am alaturi un barbat pentru care sustinerea reciproca era esentiala. Dar, si libertatea celuilalt. A sustine complet pe cel drag si, in acelasi timp, a-i oferi libertatea necesara sufletului, este ca mersul acrobatilor pe un fir atarnat in gol. Nu ne-am sugrumat unul pe altul, fiecare avea si prietenii lui sau hobby-uri separate. Eu mai ieseam cu fetele mele (oh, ce mi-as fi dorit sa le cunosc pe toate, mi-am zis!), el juca sah si mergea in turnee. Ne sustineam in a ne gasi bucurii impreuna, dar si separat. Si asta a contat la noi, firi puternice si independente. Altfel ne-am fi chinuit, sufocandu-ne. Fiecare are o desaga de energie, nu stiu cum sa ii zic mai bine. Si e nevoie sa o umplem constant, altfel ne ofilim. Pe dinauntru. Si cand ne ofilim pe dinauntru, viata noastra devine pustie, goala, palida. E pacat, caci viata e magie, stralucire, culori, toate astea.

– Asa este, magie, intr-adevar.

– Si as mai adauga atitudinea si speranta. Am fost bolnava o perioada si tot intram si ieseam din spital. In fiecare zi ma vizita la spital, cu zambetul lui larg si imi spunea: “Ti-am adus cafea in termos, sa fie calda. Cu un strop de lapte si mult zahar, asa cum iti place.” Doctorul se plangea de fiecare data cand intra in salon si simtea aroma de cafea, pentru ca nu aveam voie sa consum nici cafea, nici zahar. Stii, batranii si tensiunea. Si el replica: “O bucurie atat de mica, domnule doctor, nu i-o rapiti! Ia uitati, ce fericita e acum.” Atitudinea este ca o trambulina. O atitudine pozitiva, chiar si la greu, te poate catapulta, in timp ce o atitudine prapastioasa ne ingroapa sub propriile frici, temeri si panica. Si pentru ce… tot acolo ajungem, nu e decat o singura destinatie finala in viata. Dar modul cum ajungi acolo face diferenta.

************************

Dupa cateva ore de povestit despre viata, iubire, alegeri, putere, intelepciune, frumusete, secretele unui spirit tanar, moarte, reincarnare, visare, Bucurestiul din amintiri de demult, boieri, limba noastra minunata – romana, Ileana Vulpescu (care s-a dovedit a fi scriitoarea preferata a amandurora) si inca pe atatea alte subiecte… ne-am despartit. Eu m-am reintors in Viena, ea in apartamentul ei micut. De unde Amelia s-a dus sa se reintalneasca cu iubirea ei de o viata, intr-o seara, linistita, in somn. Nu ii era frica de moarte. Deloc. Era un nou inceput pentru ea, o reintalnire cu cel ce “aducea o floare pentru floarea lui”. Iar pe ea si povestea ei o voi purta in mine o viata intreaga. Ce rau imi pare ca nu am o poza cu noi doua!

 

(Visited 497 times, 1 visits today)
Si copiilor nostri de unde le cresc oare aripi?
8 cuvinte pe care trebuie sa le stii in germana pentru a savura din plin experienta pietelor de Craciun!

Nu sunt comentarii

Parerea ta conteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole recomandate