Viata & Iubire

Ai inghitit in sec, am respirat adanc si mi-ai soptit… daca ai sti ce frumoasa esti!

24/11/2015

Mi-ai spus candva ca sunt frumoasa. Am sovait, caci simteam ca infatisarea nu imi era un dar divin, ci mai degraba una grotesca. Cu buza de iepure si fara vedere din nastere, ma ascundeam sub esarfe late, lasand la iveala doar privirea. Privirea fara de puterea de a intreziri nimic din lumea asta, dar care totusi vedea mai profund decat culorile, mai intens decat un soim… vedea la distanta, adanc in sufletul omului. Simturile imi devenisera totul. Vedeam atingand, vedeam mirosind, vedeam vibrand, vedeam… iubind.

Cand m-ai luat in brate prima oara, ti-am simtit parfumul. Dar nu cel pe care l-ai asternut cu doua fas-fas-uri de dimineata, ci parfumul ce iti curgea prin vene, al curajului si al puterii ce se ascunde in spatele unui caracter frumos.

Ai inghitit in sec, am respirat adanc si mi-ai soptit… daca ai sti ce frumoasa esti!

Oare cum as fi putut sti, daca viata nu imi oferise nici macar o clipita sa ma admir in oglinda raului? Oare cum as fi stiut, daca toti oamenii din jurul meu mi-au spus, ani de-a randul, opusul? Oare cum as fi stiut daca am ramas neatinsa… pana in acei ani copti ai tineretii mele?

Te-am crezut… simtind totusi ca ma minti. Dar imi placea minciuna asta, printre singurele pe care le-am acceptat cu inima deschisa. Doar daca stiam…

M-ai strans si mai tare in bratele tale si mi-ai declarat ca radiez. Ca fata mea e luminoasa ca soarele, ca pasul imi e vioi precum al caprioarei primavara, ca mainile imi sunt matasoase ca si catifeaua… iar, ochii, cand ii deschid din cand in cand… sunt de un bleu ce ar putea fi inspiratie pentru cei mai faimoasi creatori de culori pentru pictat. Mi-ai atins duios obrazul si am simtit ca tremuri. Ca ceva din tine vibra, rasuflarea iti era plina de dorinta, dar si drag in acelasi timp. Ca atunci cand iti e asa drag un animalut, incat il strangi tare in brate, dar totusi te abtii putin, stiind ca astfel in sufoci. Asa ma tineai in brate atunci. M-am lepadat de temeri si te-am cuprins cu bratele dupa gat, iar tu m-ai luat in brate. Si mi-ai soptit timid… esti frumoasa, ca un nor pufos ce pluteste pe cer. Tu acum esti norul meu si vreau sa plutesti deasupra inimii mele, ca sa stiu ca ma vei apara.

Maine o sa ma sui in avion si o sa lupt, o sa fiu la 4.000 de metri si voi trage in avioanele inamicilor, voi vedea sub mine armate ce se omoara intre ele… pentru o bucata de pamant si o frantura de putere, voi zbura stiind ca ma voi intoarce la tine, dragul meu nor pufos.

Asa ma pierdeam in cuvintele tale, incat am uitat, pentru cateva secunde bune, ca suntem in plin razboi, ca ma asteapta un spital plin de muribunzi, ca mainile imi vor fi pline de sange, caci, desi nu ii vedeam, ii simteam, stiam unde le sunt ranile… iar harul de vindecare ascuns in palmele mele inca de la nasterea asta a mea hidoasa, ii va salva pe unii. Dar pana atunci, erai tu aici, eroul meu, mirosindu-mi parul si tinandu-ma in bratele tale, ca si cand ar fi fost ultima respiratie trasa adanc pe nari.

Ne-am iubit atunci, acolo, in padure, pe hainele noastre. Frunzele cantau. Soarele ne incalzea. Iubirea crestea in rotocoale spiralate… lasandu-ne goi, visand ziua cand totul se va termina si vom fi impreuna cumva. Ei, dar cum are viata asta o cheie de a descatusa potentialitati la care noua ne e frica sa privim, ne ascundem de a crede ca ar putea sa cada peste noi, ne jucam de-a v-ati ascunselea cu soarta, sperand ca vom reusi in final.

Ar fi fost frumos… daca nu ar fi fost razboi.

Dar cand e razboi… sansele la iubiri cu printi si printese, cu eroi si supravietuitori sunt rasfirate pe linia vietii ca berzele in toiul iernii pe campii intinse. Aproape nule.

Ce bine ca doar aproape. Caci asa a fost si cazul nostru. Am supravietuit si ne-am iubit… fara privire, tremurand.

Intr-o zi te-au adus in spital, si, desi erau sute de soldati acolo, frica a batut la usa inimii mele si am simtit ca esti tu. Desi erai departe. Am fugit spre tine, impiedicandu-ma de galeti, paturi si haine ce urmau a fi arse. Te-am simtit… erai rece. Dar respirai. Au venit multi doctori si te-au bandajat, am stat langa tine si ti-am acoperit corpul cu lumina mainilor mele vindecatoare. Simteam ca imi absorbi energia ca un vortex intr-un rau… Ti-am dat-o toata, sperand ca voi apuca sa te mai iau in brate macar o data. Ai domit profund zile intregi, in care eu nu m-am desprins de la capataiul tau. Ti-am cantat ca frunzele in copac, in acea zi. Te-am atins ca un nor pufos, ca sa iti aduci aminte ca eu eram amuleta ta norocoasa.

Da, ai supravietuit eroul meu… dar ai intrat in lumea mea, a celor care nu vad cu ochii, ci cu sufletul. Te-am invatat cum sa “vezi” cu ochii inchisi, cum sa simti lumea din jurul tau cu sufletul si simturile. Ai avut asa mare incredere in mine, desi e tare greu sa sari de la culori la bezna, de la siguranta la imposibilitatea de a merge singur doi metri, fara sa te impiedici de mai stiu eu ce, sa treci granita de la pilot la infirm. Am avut noroc… am ramas doar orbi, dar impreuna.

Tu, macar o data, ai reusit sa ma vezi exact asa cum sunt. Si de atunci, imi spui in fiecare dimineata: “Ce frumoasa esti!” si eu te cred.

“Iubiti ceea ce niciodata

nu veti vedea de doua ori.”

Alfred de Vigny 

Sursa foto

Baieti! Plecati de la mama de acasa! Mame... lasati-i sa-si traiasca viata!
Melodii pentru suflet #11. Deva Premal, vocea ingerilor...

Nu sunt comentarii

Parerea ta conteaza

Articole recomandate