Viata & Iubire

As vrea sa fie totul ca la inceput! Zise ea. Si el adauga. Draga mea, nu pot sa iti promit ca vom fi o viata impreuna…

31/12/2015

Eheee… relatiile astea magice, care incep cu fluturi in burtica si ore petrecute in fata sifonierului, intrebandu-te cu ce sa te imbraci! Cu priviri languroase si mangaieri nevinovate pe incheietura mainii! Inceputurile astea cu plimbari nocturne fara sfarsit si discutii interminabile despre de toate… si, de fapt, despre nimic…

Despre ameteli si halucinatii, doar gandindu-te la jumatatea lipsa, la dorul reintalnirii de peste cateva ore, despre planuri si momente. Inceputurile acelea, cand imaginatia galopeaza si deja te vezi peste 100 de ani alaturi de el/ea. Momentele acelea cand absolut nimic nu mai exista. Esti complet atras in mijlocul galaxiei lui sau a ei.

Si, apoi, relatiile se tranforma cumva. Normalitatea mai bate la usa, voalurile iluziilor se mai desira si ii mai vedem pe cei din preajma noastra exact asa cum sunt. Rutina mai scartaie si timpul se prelinge altfel.

Si atunci, ea spune: “Imi e dor de inceputuri. Imi e dor de noi ca la inceput.”. Asa imi povestea Melinda totul, aseara, la o pizza si un pahar de vin.

Dar cum? Cum sa te mai intorci la ceva ce nu mai exista demult? Pamantul s-a rotit deja de zeci de ori de atunci, tu ai luat cateva milioane de guri de aer in plus, secundele s-au insirat intr-un lant semi-infinit… tocmai ca sa ne arate… ca totul e o iluzie. Nu ne avem decat acum. Acum-ul ne are pe noi doar acum.

Ne pacalim incontinuu cu inceputuri si “viitoare”. Ne facem planuri pe decenii si scormonim in munti de amintiri, sperand ca relatiile si casniciile noastre sunt acolo. NUUUU SUUUUUNT acolo! Pot fi doar Acum.

Imi aduc aminte ca acum ceva ani, treceam prin momente dificile cu al meu sot, prieten pe vremea aceea. Ma chinuiau intrebarile acelea, tipic feminine: “Dar oare suntem facuti unul pentru altul?”, “Dar oare noi ne vom casatori vreodata?”, “Si crezi ca vom imbatrani asa frumos impreuna sau o sa ne scoatem toti ochii pe drum?”, “Dar tu… esti asa diferit si e asa greu!”, bla, bla.. Stiti povestea asta. Si atunci mi-a spus ceva atat de frumos, incat am inceput sa plang.

Mi-a soptit… “Draga mea, nu pot sa iti promit ca vom fi o viata impreuna. Nu pot sa stiu daca vom fi fericiti sau nu. Ce stiu este ca tot ce trebuie sa facem… este sa luam ziua de astazi si sa o traim cat mai frumos cu putinta. Apoi maine va veni. Si vom face la fel. Si vom vedea cate astfel de zile se vor aduna.”

Si asta e! Ca la inceput nu mai putem fi niciodata! De aceea se cheama inceput! 

La sfarsit nu putem ajunge cu o masina a timpului sa vedem ce sanse de reusita avem. 

Tot ce avem e azi si pe noi doi. 

Sa traim un azi frumos.

22 de lucruri pe care nu le-am stiut despre Vietnam, descoperite in 18 zile de colindat...
Spiritualitate si superioritate... un fagas cam incalcit.

2 comentarii

  • Reply Gabi @ Books & Trips 31/12/2015 at 15:17

    Frumos scris. Pana la urma asta e cheia tuturor relatiilor de durata: armonie, respect reciproc si iubire 🙂

    • Reply Alorelai 18/01/2016 at 20:37

      Intru totul de acord, la care as adauga si importanta de a nu ne ingradi libertatea personala…

    Parerea ta conteaza

    Articole recomandate