Calatorii

Borcanul meu cu “momente mici”, cu viata, asa cum e ea. Sireata, ce paseste tiptil-tiptil.

22/11/2018

Nu stiu cum reusim sa facem… dar reusim deseori cu brio… sa valorizam atat de mult “momentele mari” din viata noastra, acelea cand facem ceva ce consideram important. Si sa minimalizam “momentele mici”, acele firicele de nisip, secundele ce trec prea repede, ca fiind doar pasi intermediari spre a ajunge la “momentele mari”. Ceea ce nu e intrinsec gresit, ci doar un paradox. Caci viata noastra este plina de nano-secunde, de “momente mici” al caror farmec, parfum, valoare o apreciem, deseori, mult prea tarziu in viata. Uneori niciodata.

Am realizat acest lucru la parintii mei, la curte, cand am plecat val-vartej sa ajung la vecina noastra, cu o galeata in mana, invitata sa adun cirese gustoase direct din ciresul lor urias. Am ajuns la poarta vecinei si cand sa bat cu putere in ea am realizat ca nici nu stiu cum am ajuns acolo. M-am prins in plasa gandurilor, mi-am facut trei liste mentale cu ce mai am de facut in ziua aceea, am respirat superficial si, uite asa, nu am observat nimic, dar absolut nimic din drumul meu pe ulita. M-am intors pana la noi acasa si am pornit-o iar spre vecina, de data aceasta prezenta, constienta, atenta. Am simtit pietricelele de pe ulita cum imi intrau in talpile goale, am auzit greierii ce deja fredonau serenade prin iarba, am admirat razele de soare de apus tarziu luminand podgoria de vita de vie. Am inspirat mirosul verii imbatranite, acela cald si imbibat in farmec de recolta, am simtit viata cum imi trece prin vene, iar culorile cerului pareau pictate live de un pictor omniprezent. Acelasi drum, aceeasi persoana, alta experienta… asa cum a afirmat si Heraclit ca “aceeasi persoana nu se poate scalda de doua ori in acelasi rau”. Pentru ca nici persoana, nici raul nu mai sunt aceleasi in urmatoarea secunda, desi par ca ar fi.

Adunand cirese in poala si mai devorand vreo doua din cand in cand, cocotata acolo sus in cires, mi-am adus aminte de copilarie. Cum puteam sa ma joc ore intregi cu porumbii inca in lapte ai bunicului. Ma certa de fiecare data ca ii rupeam, dar ce sa fac daca porumbii necopti reprezentau papusile mele si unii aveau firele blonde la capat, altele brune? Mie imi trebuiau in joc tot felul de papusi, implicit rupeam cati prindeam. Cum stateam serile in iarba si numaram stelele. Cum ma cocotam in toti copacii, de unde imi placea sa simt vantul? Cum cautam trifoi cu patru foi, tolanita pe burta prin iarba. Cum imi placea sa gasesc gargarite si sa le pun sa mearga in palma mea. Momente mici… ce acum sunt atat de valoroase pentru mine.

Asa ca, acolo, sus, in cires… mi-a venit o idee. Ideea unui cadou pentru sotul meu. Dar in goana dupa “momentele mari”, am uitat de ea de indata ce am ajuns in Viena. Vartejul vietii m-a prins din nou. Se apropia Craciunul si doua prietene dragi au venit in vizita si, pasionate fiind de hand-made, am petrecut fiecare seara confectionand decoratiuni pentru sarbatori. Si atunci mi-am reamintit. Am gasit un borcan mai aratos, l-am decorat cu sfoara si ce am mai gasit prin casa, l-am umplut cu luminite diafane si am scris din inima o felicitare pentru sotul meu.

Cadoul consta intr-un borcan? Decorat? O sa te intrebi… Eh, nu chiar… dar nici departe. Cadoul il invita pe sotul meu ca timp de un an acesta sa fie borcanul “momentelor simple, dar extrem de implinitoare”. Sa notam pe cate un post-it ceea ce am trait autentic, ceea ce ne-a miscat sufletul, ceea ce ne-a facut fericiti, ceea ce a fost “altfel”… dar neaparat simplu, mic. In aparenta, doar. O imbratisare la sfarsit de zi grea, focul din gradina intr-o noapte tarzie de vara, rasul fetei noastre cand se ascunde dupa perdea, o plimbare romantica in doi prin parc (parintii stiu ca acestea sunt raritati), sentimentul de liniste deplina cand ne-am dat cu balonul. Zeci si zeci, sute si sute de momente ce ni se strecoara prin viata ca nisipul printre degete. Pe care nu le apreciem la adevarata valoare. Un cadou experienta. Un cadou ce se aduna zi de zi si un borcan ce devine curand neincapator. Pentru ca am ales sa vedem cu adevarat, sa traim, sa simtim aceste “momente mici”.

Traim intr-o societate in care nimic nu e “enough“, de ajuns. Noi nu suntem “enough“, casa nu e “enough“, timpul nu ne ajunge, banii nu sunt suficienti, alergatura nu e de ajuns, visurile nu sunt de ajuns, hainele nu sunt de ajuns… nimic nu e de ajuns. Vrem doar mai mult, mai mult, mai mult. Dar tind sa cred ca e doar o problema de perspectiva. Tine de noi sa o schimbam. Sa vedem ca noi suntem “enough“, ca viata, asa cum e ea, cu grele si usoare, e magica si ne ofera atatea milioane de secunde in dar. Cate sunt irosite, fara macar sa ne dam seama? Cate sunt privite direct in ochi, spunand… da, secunda aceasta, minutul acesta este atat de implinitor! Cate?! Cate!?

Fiecare “moment mic”, fiecare ACUM (gata s-a si dus) e pretios dincolo de orice imaginatie. Aceste momente minuscule sunt viata noastra, aparent nepretentioase, derizorii, trecatoare. Nu e nevoie sa avem “momentele mari” ca sa ne simtim fericiti, impliniti, recunoscatori. Chiar din contra, cu cat suntem deja asa, cat mai des cu putinta, cu atat “momentele mari” vor fi si ele catalizatoare de trairi intense in noi.

Asculta de ACUM… de aceasta secunda… iti sopteste delicat: “TRAIESTE-MA!” Si da, e nevoie de conexiune cu noi insine sa le observam, sa le lasam sa ne infuzeze, sa fim.

Asa ca, ia un borcan, un jurnal, o foaie de hartie, o cutie de pantofi, orice vrei tu si noteaza cand astfel de momente te rapesc prin intensitatea lor. La sfarsitul unui an, doi, zece, cand le vei reciti… vei realiza ca atunci ai trait viata cu adevarat. In “momentele mici”.

 

“Tot ceea ce trebuie sa faci este

sa accepti pe deplin momentul prezent.

Atunci te vei simti bine aici si acum si

vei fi impacat cu propria persoana.”

Eckard Tolle

 

(Visited 106 times, 1 visits today)
8 cuvinte pe care trebuie sa le stii in germana pentru a savura din plin experienta pietelor de Craciun!
Nu vreau sa mor batrana si vestejita. Mai degraba sa traiesc putin si intens. Sau si mai bine, mult si intens!

2 comentarii

  • Reply Butterfly 24/11/2018 at 00:55

    Ce idee buna! Am sa cumpar si eu un borcan pentru noi 🙂

    • Reply Alyyy 26/11/2018 at 12:24

      Multa bucurie in proces… aduce atata constientizare asupra lucrurilor mici, dar implinitoare. Poti sa si reciclezi unul, sa il faci cum il doresti, desi, in zilele noastre, se gasesc niste borcane super frumoase pe la magazinele de decor interior.

    Parerea ta conteaza

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    Articole recomandate