Evolutie personala & spirituala

Copiii si asteptarile perpetue ale parintilor

08/12/2015

A fost odata un baietel, iar parintii il asteptau cu mare nerabdare. Cu mult inainte de a se naste, baietelul era un fel de cufar cu amintiri, inca neintamplate.

Mama pusese in el sperantele ei de a avea o familie si un copil perfect, cu care sa le demonstreze celorlalti ca este o femeie matura si responsabila si ca parintii ei pot avea incredere in ea. Pentru ea, baietelul era un fel de garantie ca este in randul lumii si ca este capabila sa tina un sot si sa ingrijeasca un copil.

El devenise brusc singura ei ratiune si bucurie de a fi, ceea ce il cam stanjenea pe baietel, care ar fi vrut ca mama lui sa se bucure din orice si pentru orice si sa nu il considere un fel de pret, pe care trebuie sa il plateasca pentru o imagine si un statut acceptat de ceilalti.

Tata isi puse si el speranta ca baietelul sa fie tot ceea ce nu a fost el niciodata, ba inca si ceva in plus, pentru a arata lumii intregi ce gene bune si puternice are el si ce lucruri incredibile poate sa isi invete copilul sa faca. Nu prea stia el, tatal, ce va face in postura aceasta, dar spera ca inca de la primele zile sa inceapa sa construiasca, in baietel, personalitatea si caracterul barbatului puternic care si-ar fi dorit el sa fie.

Baietelul se temea de momentul in care tatal se va simti inselat in asteptari si obligat sa aiba grija de un copil care era atat de departe de ceea ce isi imaginase el ca va fi.

Asa ca baietelul, mai inainte de a se naste, isi dadu seama ca ai lui parinti nu il asteptau de fapt pe el, ci se asteptau pe ei, fiecare avea o versiune proprie a viitorului sau si nici una nu corespundea cu menirea cu care venea el pe pamant. Cand si-a dat seama de asta, s-a intristat putin.

Ingerul sau pazitor, care nu il lasa o clipa singur, il intreba:

– Dragul meu, ar trebui sa te bucuri ca te nasti. Si in loc de asta tu esti trist, atat de trist, incat in ochisorii tai, inca nesarutati de lumina, vad toata suferinta lumii! Ce s-a intamplat?

– Ce sa se intample? Mi-am dat seama ca parintii, pe care mi i-am ales, nu ma asteapta pe mine asa cum sunt, ci se asteapta pe ei insisi! Nu stiu daca pot sa le implinesc atatea asteptari si mi-e teama ca ii voi supara tare. Asa ca m-am gandit sa nu ma mai nasc, poate data viitoare vor primi copilul pe care si-l doresc! Eu acum nu sunt un copil, sunt doar o ambitie. Stiu sa fiu doar un copil!

– Ei, dragul meu copil al luminii inca nenascute. Asa sunt toti parintii, nu te mai ingrijora. Cand ii mai simti astfel, adu-ti aminte ca nu tu ai venit sa le implinesti asteptarile si sa te lasi crescut de ei. Ai venit sa ii cresti, sa le deschizi mintea si sufletul, sa le aduci aminte cine sunt cu adevarat, sa le pui in fata situatii care sa le arate cat de puternici sunt si cat de mult pot invata si pot sa rezolve doar de dragul tau, cat de mult ii poate bucura un zambet sau un gest care nu costa nimic, ce multe pot face cu o vorba buna spusa din suflet.

Copilul clipi neincrezator.

– Eu sa ii cresc?

– Da! Asa a fost de cand lumea, chiar daca oamenii mari au impresia ca ei sunt cei care cresc copiii, adevarul divin este ca toti copiii vin sa isi creasca parintii, asa ca, dragul meu, ai rabdare cu ei: uneori nu te vor asculta si vor face numai ce vor ei, dar tu sa ai intelegere si iubire, sa astepti sa mai creasca si sa inteleaga consecintele faptelor lor. Vor incerca sa te forteze sa faci tot ceea ce nu au facut ei, sa nu te lasi si sa iti urmezi inima, asa vor invata si ei ca este bine sa dea curs imboldurilor intrinsece si sa faca ceea ce ii bucura. Uneori te vor pedepsi, dar sa stii ca asta o fac doar pentru ca le este frica de ei. Si astfel se pedepsesc singuri, asa ca ramai acolo langa ei, senin si iubitor si nu raspunde cu rau la rau, arata-le ca ii ierti si in felul acesta vor invata puterea iertatoare a iubirii. Mergi in lume ca sa iti cresti parintii si este posibil, ca intr-o zi, cand vei fi crescut, sa uiti toate astea.

Dar stai linistit ca atunci iti voi trimite eu un copil care sa iti aduca aminte!

Copilul zambi senin.

– Ingere, imi promiti tu asta solemn? Juri pe aripile tale?

– Da, dragul meu, jur pe aripile si zborul meu, ca, daca voi vedea ca uiti iti voi trimite cati copiii vei avea nevoie pentru a-ti aduce aminte… ca viata este o bucurie ce trebuie traita cu suflet de copil!

“Daca exista ceva ce dorim sa schimbam la copilul nostru,

ar trebui sa ne uitam mai intai la noi insine…

daca nu exista ceva ce ar trebui schimbat la noi.”

C.G. Jung

Sursa foto

 

Cine depăşeşte criza se depăşeşte pe sine însuşi! A. Einstein
"Cel mai fascinant tinut e tinutul de mana!"

Nu sunt comentarii

Parerea ta conteaza

Articole recomandate