Austria Evolutie personala & spirituala

Cum mi-am gasit primul meu job in Austria. Fara germana. O poveste comico – tragica

18/11/2015

Dupa ce m-am mutat in Austria, m-am apucat sa invat strasnic germana, pentru ca toti prietenii mei, care deja locuiau aici, mi-au spus ca mai bine o inveti de la inceput si apoi lucrezi direct in limba oficiala a Austriei, pentru ca altfel, cu greu se prinde de tine, doar asa, seara, dupa serviciu. Si, in loc sa ma trezesc dupa 5 – 10 – 15 ani de locuit in Austria fara sa stiu prea bine sa o vorbesc, mai bine ma lupt cu ea putintel la inceput.

Sarguincioasa, m-am apucat de cursuri zilnice si foarte intense de germana, predate doar in germana si, dupa ceva luni bune, ajunsesem si la capatul rabdarii, dar si al puterii de a o invata, cu zeci de caiete mazgalite din scoarta in scoarta si cu multi bani investiti pe la diferite institute de limbi straine. Asa ca m-am hotarat sa ma angajez, indiferent ce limba voi vorbi. Am lucrat de cand aveam 19 ani, am incercat o groaza de job-uri si imi era dor de munca, de a crea ceva cu mainile si capul meu, de colegi si interactiune umana la nivel profesional. Mai ales ca lasasem in tara o pozitie de manager, care inca imi colinda amintirile de prin celule si nevoia de implinire profesionala.

Zis si facut! Mi-am tunat un super-CV si o super-scrisoare de motivatie, atat in engleza, cat si in germana si… la bombardament cu ele! Am trimis zeci, poate sute de aplicatii si am completat atatea formulare, incat le visam noaptea, tastam si in somn nationalitatea si data de nastere. Si dupa luni bune… eu tot trimiteam CV-uri si scrisori de motivatie, in timp ce primeam mail-uri de “Leider” cum le spunem noi aici… adica, mail-uri de “ne pare rau”. Mincinosilor! Nu va pare rau deloc… e doar un buton pe care apasati!

Apoi m-a lamurit un manager de resurse umane de ce aveam acest succes rasunator la “Leider”. Pe vremea aceea, adica in 2011, ca roman, aveai nevoie de permis de munca pentru a te angaja. Acesta nu il pictai tu frumos acasa si nici nu il dobandeai pe ochi frumosi de la vreun oficiu, ci putea fi creat doar de firma angajatoare si statul austriac, pe baza unei solicitari stringente a firmei. Iar rata de somaj fiind destul de mare pentru Austria, la acel moment, dupa toata criza economica, statul se straduia pe cat posibil sa ofere un numar limitat de permise de munca, incercand, in paralel, sa ii trimita la interviu pe austriecii someri, pentru a li se gasi mai acatarii un loc de munca, sa nu mai stea pe spinarea statului si, din contra, sa mai si contribuie cu ceva maruntis la taxe.

Eu, onesta, chiar bifam acolo, in formulare, ca nu am permis de munca… nu cumva sa fiu catalogata drept mincinoasa si, in plus, sa stie… dragii de ei, ca e nevoie sa aplice pentru mine. Si asa am inteles cum de rata mea de success era asa rotunda, adica 0!

Nopti dupa nopti am plans gandindu-ma la ce mi-a trebuit mie tara socialista si nationalista, dupa-amiezi intregi imi rontaiam unghiile intrebandu-ma eu ce o sa ma fac cu viata mea, dimineti dupa dimineti ma trezeam complet panicata ca investisem totusi 16 ani din viata mea in scoli, facultati si masterate, limbi straine, peste 50 de traininguri internationale si lucrasem degeaba in patru tari diferite… Si pentru ce? Sa ma milogesc la straini sa ma angajeze?

Ajunsesem in asa hal incat am aplicat pentru postul de vanzatoare la DM, doar sa incep de undeva… si ghiciti ce… nici macar scrisoare cu “Leider” nu mi-au trimis.

Intr-o duminica, o verisoara prin alianta a venit in Viena si a dormit la noi in apartament. La ceas tarziu in noapte, povesteam noi doua asa, la o tocanita romaneasca, ca eu nu mai pot si nu mai stiu ce sa fac. Desi lucra in Milano, era pentru 2 zile in Viena pentru a tine un training la firma unde lucra, o banca internationala de renume. Am implorat-o doar sa arunce CV-ul meu pe biroul de la resurse umane, macar la un interviu sa ajung. De acolo vad eu ce fac. Si, desi toata viata m-am jurat ca nu o sa lucrez in banci, eram in stare sa calc si peste aceasta promisiune… doar sa lucrez Dom’le, odata! Si tot am palavragit pana dincolo de miezul noptii despre ce stiu sa fac si unde m-as potrivi.

Miercuri, 7:50 dimineata, Tzar! tzar! telefonul. Eram deja treaza, rontaindu-mi unghiile de nervi ca nu stiam ce sa mai fac, pregatindu-ma sa ascut o lama sau sa plec oriunde in lumeeee, dar departe de aici. Vocea verisoarei se auzi…

– Alina, nu o sa iti vina a crede ce s-a intamplat! La prima ora m-am urcat in avion spre Milano, m-am asezat cuminte pe scaun si am inchis ochii, ca intotdeauna. Sunt obisnuita sa adorm instant si sa ma trezesc la aterizare.

– Asa… zisei eu, uitandu-ma socata la unghiile mele facute ferfenita de atata rontaiala.

– Si cum motaiam asa, numai ce il aud pe domnul de langa mine discutand cu un alt domn, ce statea pe locul de langa el:

– Pai, da, tocmai am deschis un nou birou in Viena si de aici ne ocupam de vanzari in toata Europa Centrala si de Est. Avem nevoie de cineva sa vorbeasca romana si engleza perfect, germana e un plus, dar nu o necesitate. De preferat sa fi locuit in America sau sa aiba experienta cu acea piata, caci de acolo importam produsele noastre. Trebuie sa aiba experienta in relatii cu clientii si vanzari, sa ii placa sa tina legatura cu clientii din Romania si  sa vrea sa lucreze intr-o firma mai mica, caci sunt doar trei fete in birou.

– Nu te cred, am urlat eu, regasindu-ma 100% in descriere.

– Da, Alino! Si m-am trezit instant, l-am tras de maneca costumului si i-am spus ca stiu eu pe cineva, sa nu mai caute, sigur, sigur o sa fie incantat de tine.

– Asa, si… ce a spus? am reusit eu sa ingan dincolo de entuziasmul fara limite.

– Sa ii trimiti azi CV-ul pe email, el este italian si proprietarul firmei si ca te asteapta sa te duci la un interviu.

Dupa vreo saptamana am fost si la interviu, am batut palma instant si in mai putin de o alta saptamana eram in Italia la training, pentru doua saptamani. In paralel, toata lumea din firma se zbatea sa facem rost de permis de munca, ca sa pot sa incep munca in Austria, la finalizarea trainingului.

Da, cred in Univers. Da, cred in viata. Da, cred ca e bine sa impartasim celor din jurul nostru ce cautam, ce dorim, uneori, alteori, deseori. Da, chiar daca disperarea ne cuprinde, sa credem ca totul e posibil. Mai ales imposibilul!

Asta e doar o experienta din viata mea, greu de definit, caci este atat de uimitoare si incolacita cu sincronicitatea, ca si cand ar fi fost raspunsul la toate momentele mele de ruga la viata sa ma ajute. Cred ca exista acolo o forta care nu ne lasa… indiferent de cat de greu este sau devine totul. Speranta, curajul, munca, determinarea si, mai ales, increderea sunt absolut necesare in momente de cumpana.

Da… si, din pacate, permisul de munca tot nu l-am primit decat peste vreo trei luni, timp in care a trebuit sa gasesc o solutie legislativa la nebunia asta de permis de munca austriac. Aprind jerfte si fac plecaciuni ca s-au implinit mai mult de sapte ani de la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si permisul de munca austriac a devenit doar o amintire. Tare neagra amintire. Cel putin pentru mine.

Pentru cei curiosi care este parerea mea despre Austria, despre cum este sa locuiesti in Viena, cu o pleiada de avantaje si dezavantaje, aici gasiti un articol mai detaliat.

TOTUL E POSIBIL.

Mai ales imposibilul!

Motto-ul meu. Viata mea!

Sursa foto

Castiga un tur personalizat de 12 zile in Vietnam! Valoare 5.000€!
Cum ar fi daca, dupa ce vei muri, Dumnezeu te va intreba “Ei, si cum a fost in rai?"

7 comentarii

  • Reply andrey 14/03/2016 at 23:31

    Vai, cat de bine pot sa ma regasesc in povestea ta. Si acum e la fel sa stii cu sau fara permis, dar totusi sper sa am acelasi final fericit.

    • Reply Alyyy 16/03/2016 at 16:22

      Perseverenta face diferenta. Stiu ca este o tara in care se gaseste greu de munca, dar continua, zi de zi… pana reusesti! Sunt sigura ca va fi bine. Nu neaparat usor, dar cu suficienta incredere si determinare sigur vei gasi ceva pe placul tau!

      • Reply andrey 23/03/2016 at 22:27

        La momentul de fata as vrea orice sa lucrez chiar daca nu e pe placul meu..desi stiu ca pe termen lung lucrul asta va avea efecte negative si ma voi simti mai mizerabil decat acum. Ai dreptate ca perseverenta face diferenta timpul e cel mai mare dusman acum pentru ca e limitat. Dar o sa fie bine cumva!

  • Reply Despre cum mi-am dat demisia de la primul job in Austria… si l-am gasit pe al doilea. Prezentul. | Explorimentez | Sete de viata <3 www.explorimentez.ro 18/07/2016 at 16:53

    […] de ceva vreme despre viata in Austria, dar si despre povestea tragi-comica despre cum mi-am gasit primul job in Viena, fara sa stiu […]

  • Reply In Austria sunt 14 salarii anuale si 25 de zile de concediu | Explorimentez | Sete de viata <3 www.explorimentez.ro 18/07/2016 at 16:54

    […] avantajele si dezavantajele de a locui in Austria si pe cel de-al doilea, despre cum mi-am gasit primul job in Viena, primesc foarte des mesaje cu privire la recomandarile mele. Imi este foarte greu sa dau sfaturi […]

  • Reply Aly 26/06/2017 at 15:34

    A fost foarte la fix intamplarea si ma bucur ca am putut sa te ajut chiar si cu atat de putin:) Insa da, ca si tine, cred in destin si ca oamenii pe care ii intalnim nu apar intamplator in viata noastra 🙂

  • Parerea ta conteaza

    Articole recomandate