Evolutie personala & spirituala Viata & Iubire

Da, tu, mama. E greu. Uneori aproape inuman. Dar si cea mai frumoasa perioada din viata ta

24/05/2019

Da, tu, mama. E greu. Uneori, aproape inuman. Dar, si cea mai frumoasa perioada din viata ta!

Nu stiu la altii cum a fost, dar la noi, inceputul in trei, cu noul membru al familiei primit in brate, a fost greu. GREU TARE. FOARTE GREU. Primele patru luni m-au decimat emotional, fizic, psihic, aici m-am destainuit. Desi a fost un copil dorit, ani de zile au trecut pana am fost binecuvantati cu ea. Si, chiar si asa, parea ca acea perioada nu se va sfarsi. Niciodata.

Am realizat ca, deseori ma prindeam in tavalugul gandurilor negative, simteam nevoia sa ma plang de cat de greu este si ca nimeni nu m-a avertizat. Mi-as fi dorit sa gasesc acea liniste prezentata in poze instagramate, acea pace serena pe care o vezi in reclame, in relatia dintre noi doua. Dar cu cat mi-o doream mai mult, cu atat mi se scurgea printre degete, ca firele de nisip.

Si apoi, intr-o zi, mi-am zis ca nu ma voi mai plange de nimic. Daca pe ceea ce ne focusam creste, daca acolo unde atentia noastra se duce, aceea vom primi mai mult in viata noastra… atunci, nu este de mirare, ca tot de asta aveam parte. Mi-am facut o promisiune solemna sa ma straduiesc, cu toate puterile mele, sa o “vad” asa cum este, sa o accept, pe cat pot si stiu, exact asa cum este ea, un copil extrem de energic, vocal (as jura ca o sa se faca soprana), nabadaios, revolutionar (a se traduce si tiran pe alocuri :)).

Pentru ca stii ce…

Da, toata lumea imi spune sa ma bucur de aceasta perioada, ca trece atat de repede. Ma innebunea vorba asta. Da, doream. Da, incercam. Si imi iesea, dar in anumite momente. Cand eram zi de zi cu ea acasa, noapte de noapte, saptamani dupa saptamani, fara pauza, fara respiro… ma bucuram din ce in ce mai putin.

Insa in acea zi, cand mi-am facut promisiunea… m-am uitat la ea, cu cei doi ani ai ei deja impliniti, si am realizat ca nu mai arata ca un bebelus. Ca acusica creste, mai repede decat parea ca va creste vreodata, cand era ceva mai mare decat palma mea.

Da, e o perioada grea. Dar, nu este ea cea mai frumoasa perioada, pentru ca acum copiii ne vor iubi cel mai mult, mai profund si autentic decat o vor face probabil vreodata in viata lor? Ca inca se aciueaza la noi in brate si se uita in ochii nostri, ca si cand am fi centrul Universului lor, Dumnezeu pe pamant?

Si ce daca nu avem timp de respiro, nu e oare aceasta perioada binecuvantata, pentru ca avem sansa sa mladuim o fire umana si ea pe noi, cum prea putin ne imaginam posibil?

Nu e oare, aceasta, perioada in care vedem lumea mai mult prin ochii lor si redescoperim uimirea, mirarea, pierderea in prezent si savurarea lui la maxim? Ramanem, alaturi de ei, fascinati de ce fain este sa pictezi cu degetele, sa urmaresti furnici cu orele, sa te dai din nou in leagan sau pe topogan si sa chiui de fericire?

Nu e oare, aceasta, perioada in care ii veghem noaptea, cand le e rau si avem sansa sa ii octrotim, sa ii protejam, sa le fim sursa de alinare, mangaiere si iubire? Pentru ca asta e forta cea mai mare din univers, iubirea. Aceea ce tasneste din inima ta si simti ca nu are granite, limite, ingradiri? Iar el, odorul, o viata intreaga isi va aduce aminte sentimentul de iubire, ca la mama acasa, pe care unde altundeva il va mai simti la fel?

Da, mama. Oriunde ai fi, tu, mama, stiu. E greu. Sa ne impartim intre job si familie, sa fugim la cumparaturi si sa le facem de ale gurii, sa aranjam, sa dereticam, sa organizam. Sa uitam uneori de noi si sa ne dedicam lor. E greu. Uneori cadem in genunchi si strigam ca nu mai putem. Neuronii par prizonieri intr-o inchisoare de nesomn, hormonii joaca sarba in noi, am vrea mai mult sprijin si intelegere de la jumatate, am vrea sa evadam oriunde, din cand in cand, ne facem din vinovatie o tovarasa de drum permanenta… si ne intrebam, daca, vreodata, lucrurile se vor imbunatati.

Da, cred ca va fi mai bine. Cand alegem sa avem si grija de noi putin. Sa ne incarcam putintel bateriile. Sa ne plimbam in natura singure, macar o ora. Cand vom face primul City Break fara copil. Cand o sa dormim si noi cateva ore legat. Cand ne luam 30 de minute te tihna sa citim o carte buna. Si tot asa…

Insa, intretesut cu toate aceste mici castiguri de proprie libertate si farame de timp liber, sa intelegem ca aceasta perioada nu va mai fi. Zi de zi constientizez ca fiica mea nu mai e un bebelus, desi nici departe nu este. Cand imi raspunde la intrebari, cand intelege tot ce ii zic, cand vad cum misuna independenta de colo-colo si deja alege ea cand vrea sa ii dau un pupic zgomotos… deja simt, ca ma indepartez, pas cu pas, secunda dupa secunda, de perioada magica. Perioada magica cumplita de grea si, totusi, fabulos de frumoasa.

Am ales, constient si voit, sa nu ma mai plang. Da, e greu, uneori. Il accept, pentru ca observ ca m-a metamorfozat, am cautat in mine raspunsuri, m-am zbatut, am plans, am ajuns in depresie post-natala, am urlat in padure si eu nu mai sunt cea care am fost. Sunt o noua eu, cu care ma iau de mana, mai bland ca oricand in viata mea. Si pentru asta, ii multumesc fiicei mele. Pentru ca asa revolutionara si plina de zvac cum este, a deschis cutia Pandorei ce zornaia pe umerii mei si m-a ajutat, prin greu, sa mai fac curatenie prin credinte vechi, amintiri dureroare din copilarie, sa fiu mai cumsecade cu mine insami, sa mai las sentimentul de vinovatie (ca nu le fac pe toate perfect) la usa, sa o vad pe mama cu alti ochi, sa imbunataesc relatii personale, sa tes o dantela frumoasa in familia extinsa, pentru ca ea sa aiba momente si amintiri frumoase cu bunicii (nu e intotdeauna asa usor, cand locuim la mii de kilometri departare). Si poate, de departe, cel mai important, sa fiu recunoscatoare. Sa fiu foooooarteee recunoscatoare pentru toate binecuvantarile din viata mea, chiar daca unele sunt deghizate in perioade grele.

Da, tu, mama. Ajung sa spun si eu, ca “babele” din parc… bucura-te! Caci perioada asta fuge mult prea repede, chiar daca nu pare.

Strange-ti puiul moale si pufos tare in brate si spune-i ca il iubesti, exact asa cum este. Cu tot cu tantrumurile lui, caci inca nu stie sa isi regleze emotiile si ti le arunca tie in brate, caci doar aici se simte Acasa. Cu tot cu urletele lui, de simti ca ti s-a incretit creierul si mai mult, decat l-a lasat mama natura. Cu tot cu trezirile lui nocturne, cand pufai ca iar nu ai apucat sa dormi doua ore legat, caci alte mame, cu copii deja ingerasi, ar da orice sa le mai trezeasca cineva. Cu tot cu boroboatele lui, cand imprastie faina in toata sufrageria si tocmai ti-a colorat un perete cu markere (de muncesti cateva ore sa le aduci la o stare decenta), pentru ca, daca nu le face acum… nu le va face niciodata, cu atat mai putin ca adult. Cu tot cu venirea lui peste tot dupa tine, mai ales la toaleta, pentru ca peste ani, cand casa va fi goala, iti va tiui linistea in suflet si vei vrea sa dai orice, sa te sune si sa te viziteze mai des.

Da, tu, mama. E greu. Uneori, aproape inuman. Insa, sunt atatea alte femei, care isi mangaie pantecul nerodit si neroditor, suspina in liniste si plang pe ascuns, pentru ca nu au dat inca viata unui copil. Un copil pe care si-l doresc mai mult decat orice. Sau, l-au primit, au avut un test de sarcina pozitiv in mana, ca apoi, sa le fie luat, intr-o secunda. Golul acela, care nu va trece probabil niciodata, este mai dureros si mai abrutizant decat orice zi de groaza cu copilul tau. Dar uitam, tot uitam. Si ne mai amintim… ca sa uitam iar.

Dar azi e zi de reamintire. Azi e zi de multumire. Azi e zi de recunostinta pentru puiul/puii nostri, bucurie si teroare, amestecat. Si maine sa fie la fel. Poate si poimaine. Sa luam fiecare zi, asa cum putem, si sa o facem o zi memorabila pentru ei. Si pentru noi. Iar memoriabil la ei, inseamna sa ne bucuram de lucrurile simple, cele mai simple. Memorabil sa fie…

“Pentru copiii… dragoatea inseamna TIMP.”

John Crudele

Sursa foto

(Visited 114 times, 1 visits today)
Pensiunea Lucinel, casuta din povesti unde sa poposesti in vacanta ta prin Viena
Acesta NU e un articol despre cum sa te imbogatesti cu afaceri lansate pe Amazon.com, ci cum sa nu le pierzi!

Nu sunt comentarii

Parerea ta conteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole recomandate