Austria Evolutie personala & spirituala

Despre cum mi-am dat demisia de la primul job in Austria… si l-am gasit pe al doilea. Prezentul.

20/12/2015

Am scris de ceva vreme despre viata in Austria, dar si despre povestea tragi-comica despre cum mi-am gasit primul job in Viena, fara sa stiu germana.

Dupa o astfel de experienta, m-am gandit ca o “sa fac purici la acel servici”, ca, la cat de greu a fost sa il gasesc, o sa raman acolo o viata intreaga, o sa ies la pensie si asta a fost povestea. Desi eram de doar cateva luni de zile la firma, ajunsesem sa fiu responsabila nu numai pentru Romania, ci sa ma ocup de toate tarile din Europa Centrala si de Est, in afara de Austria si Ungaria. Viitorul parea promitator si seful meu avea planuri marete cu mine in anii ce urmau, precum vizite in America la producatori, sa preiau usor usor fraiele biroului din Austria, etc.

Si cum se face oare ca, desi viitorul parea presarat cu stelele succesului, eu eram pe zi ce trece mai nefericita, mai stoarsa de energie, de zambet, de mine? Da… multi afirmau ca sunt o norocoasa si asa este. Eram! Dar a fi norocoasa si nefericita nu mi se pare un targ prea bun. Fericirea si bucuria interioara sunt in varful piedestalului pentru mine! Sa simt ca sunt vie, sa simt ca traiesc, sa stiu ca sunt eu insami!

Trecusera deja luni bune de cand incercam sa bag sub presul de la usa toate aceste sentimente de tristete interioara, dar ele se acumulau si sapau o groapa in care am cazut inevitabil. Desi pana atunci credeam ca e doar un cuvant, am ajuns la depresie. Gen, aia pe bune! M-a tinut vreo cateva luni. Ajungeam acasa si ma prabuseam plangand, intrebandu-ma cine mai sunt, de ce sunt unde sunt, de ce fac ceea ce fac? Dar efectiv nici un neuron nu se misca, nici un sentiment nu se trezea… eram ca anesteziata. Urma sa ma casatoresc in mai putin de jumatate de an, iar eu eram o epava emotionala. Nu mai simteam sa ies din casa, evitam sa vorbesc cu cei dragi, boceam pe repeat si evident aceasta situatia afecta fiecare plan al vietii mele.

Prin octombrie – noiembrie au fost colegele mele plecate, pe rand, in concediu si a trebuit sa acopar si volumul lor de munca, incat ajunsesem sa fiu la birou in unele zile de la 06:00 si sa mai plec pe la 20:00. Atmosfera era grea, plina de urlete, tipete, nervi intre colegii mei. Mie imi place armonia, dar ajunsesem sa imi ies si eu din sarite, intrebandu-ma ulterior… de ce reactionez asa, caci nu imi sta in fire. Prin noiembrie am cazut la pat, bolnava de abia ma intorceam de pe o parte pe alta.

Si atunci am simtit ca trebuie sa iau o decizie. Am ales sa imi dau demisia, desi cartile erau jucate deja pentru un altfel de viitor. Am ales sa renunt, desi frica de a cauta un nou job era vie in mine, gandindu-ma la cat de greu mi-a fost prima oara. Am ales sa imi continui calatoria in viata, fiind sincera cu mine si stiind ca viata nu e chin, ci bucurie. Ceea ce m-a determinat sa iau aceasta alegere au fost oamenii. Si oamenii din acel birou nu erau surse de inspiratie pentru mine, ci surse de “asa nu”. Nu pot avea incredere in persoanele care imi vorbesc frumos in fata, dar pe la spate isi dau arama pe fata. A fost o experienta atat de intensa pentru mine… tocmai pentru a descoperi ce nu doresc si pentru a ma focaliza pe ce este important pentru mine la un serviciu.

Am vorbit cu seful meu, care a fost complet socat. Si eu as fi fost, in locul lui… sincera sa fiu. I-am promis ca voi ramane alaturi de el, atata vreme cat gasim pe cineva sa ma inlocuiasca si sa am timp sa il instruiesc in sistemul complex pe care il foloseam intern. S-au perindat o groaza de colegi noi, dar nici unul nu ramanea mai mult de doua zile. In final, la sfarsitul lunii martie am iesit pe usa acelui birou pentru ultima oara, mai fericita ca niciodata! Doua experiente profesionale pe care nu as vrea sa le mai repet in viata mea am trait: Siemens amsbg in Romania si aceasta.

Am plecat direct in Romania pentru a organiza ultimele detalii pentru nunta, sa am timp pentru familie si prieteni, iar dupa nunta – de o luna de miere, asa cum am visat-o… cu ocean si rasarit, cu balansat in hamac si relaxat complet. In plus, toate vara am primit invitatii in diferite locuri ale lumii din partea prietenilor dragi, platind mai nimic pe cazare si mancare… si vizitand asa vreo 7 tari in vara.

Si acum… la intoarcere… ce te faci, Alina, ca trebuie sa o iei de la capat!

Mi-am spus ca de data asta voi reusi si acum stiu ca nu vreau orice! Stiam clar, clar ca cerul senin ce nu imi doresc si am extrapolat lista interioara a ceea ce imi doresc, visurile mele. Mi-am facut notite cu ceea ce este esential pentru mine la birou. Spre exemplu, am scris

– sa lucrez alaturi de o echipa extraordinara, sa ne simtim bine si sa am ce invata de la ei

– sa fie o firma moderna, cu o atmosfera placuta

– salariul sa fie de minim x €/luna si partea variabila sa fie intre 10 -15% (caci lucrez in vanzari)

– sa fie aproape de casa, sa ajung in maxim 15 – 20 de minute

– sa fiu motivata de ceea ce fac si sa aduc un plus-valoare in viata celor cu care interactionez

– sa ma duc la birou fericita dimineata

– sa imi dezvolt noi abilitati

Ce e important de subliniat este ca din ianurie 2014 permisul de munca nu mai era obligatoriu pentru romani, ceea ce insemna ca ma pot angaja imediat.

Am trimis vreo 15-20 de aplicatii si apoi am plecat spre Romania, intr-o mini vacanta pe care o asteptam cu drag. De ani de zile visam sa ajung la Prislop, la mormantul lui Arsenie Boca. Eram pe drum deja cand m-a sunat mama sa imi spuna de ceva minuni care s-au intamplat acolo si sa imi sublinieze importanta de a-mi pune o dorinta cand ajung acolo. Da, da… cum sa nu, am spus eu… necrezand ce a spus, desi o mare parte din mine crede in miracole, in minunata viata care gaseste solutii cand ne asteptam mai putin.

Ajunsa acolo, abia am reusit sa intram prin puhoiul de masini, autocare, praf de pe ulite si oameni complet disperati. Eu era cat pe ce sa raman la poarta, pentru ca nu prea imi place nici aglomeratia si nici imbulzeala si lipsa de bun-simt. Dar, sotul meu mi-a subliniat ca eu mi-am dorit sa ajung acolo asa de mult, incat e pacat… sa nu intru. Am intrat, am asteptat cu duiumul sa ajung in dreptul mormantului.  Acolo, o maicuta m-a apucat de brat, sa ma grabesc… ca de…mai sunt atatia dupa mine. Am plecat nervoasa si m-am asezat sub un copac, la umbra, mai incolo… sa ma linistesc si sa ma conectez putin la energia de acolo. Si atunci mi-am pus dorinta. Am zis… “Daca intr-adevar asta functioneaza, atunci imi doresc sa imi gasesc job-ul visurilor”, acel loc cu oameni faini si o atmosfera extraordinara.

Am iesit pe poarta si ne indreptam prin acelasi haos de masini, praf si nebunie spre masina noastra, parcata ceva mai departe. Tzar, tzar…. suna telefonul de Austria. Era cat pe ce sa nu raspund, era o harmalaie de nedescris. Dar, inainte sa ma gandesc la asta, deja preluasem apelul. M-am ascuns dupa o cruce ce trona pe strada (de parca asta ma ajuta sa antifonez atmosfera) si nu am inteles decat ca e vorba de ceva interviu telefonic. Oi fi oare disponibila joi dimineata? Da, am raspuns, in germana, incantata! Bun, pe joi dimineata zise vocea placuta de la capatul firului.

Am plecat fericita si apoi am realizat ca nu stiu despre ce firma e vorba, pentru ce job si, pe deasupra, urma sa am un interviu in germana, pe care nu o mai vorbisem de mai bine de un an! Ohhh, Doamne, au spus genunchii mei tremurand!

Nu am dormit doua nopti, zvarcolindu-ma si intrebandu-ma cum reusesc eu sa am un interviu telefonic in germana!!!!! Asta zgrumturoasa! Mi-am facut o mie de foi cu posibile intrebari si am inceput sa invat pe de rost raspunsurile, ca un papagal. Apoi le-am aruncat pe toate, caci asta nu sunt eu… un papagal!

A venit ziua de joi, eu fiind treaza si nedormita, cu ochii tinta si un sot care se uita putin ingrijorat la mine. “Hai, mai, Alina… e doar un interviu!”. “Aha!”. “O sa fie bine, o sa vezi!”. “Aha”… cam atata mai puteam ingama.

Suna telefonul. Panica! Dar maxima! Eu tot nu stiam la ce firma aplicasem si cu cine o sa vorbesc! Am vorbit vreo 30 de minute si a fost tare bine. Am rezonat cu vocea calda de la telefon si peste vreo cateva zile eram invitata la un interviu cu Marketing Manager, in engleza de data aceasta. Tot in cateva zile am ajuns in Viena si am verificat lista de aplicatii si eu nu stiu cand si de ce am aplicat la aceasta firma. Era o pozitie part-time si mai si scria Germana – limba materna. Nu am absolut nicio amintire despre momentul cand am trimis CV-ul si scrisoarea de intentie. Dar, ce mai conta?

Dupa 4 interviuri in total, m-au angajat full-time sa le fiu Sales and Business Development Manager in zona DACH, adica Austria, Elvetia si Germania. Yup, fix alea pe care le evitam, caci se vorbeste Germana in ele!

Este mai mult decat am visat! Lucrez pentru prima oara in turism, la o firma care creeaza ghiduri turistice pentru smartphone-uri si tablete, alaturi de o echipa nu doar extraordinara, dar fantastica. O data pe saptamana, gatim prin rotatie, mergem la karaoke impreuna, radem si glumim, CEO-ul are perpetuu usa deschisa si stie de glume, am fost si la un fel de Exit the Room impreuna. De Craciun tocmai am petrecut la focul unei semineu, intr-o cabana la munte.

Salariul si conditiile sunt bune, este la maxim 20 de minute de casa mea, 13 minute cu metroul si alte sapte minute de mers pe jos. Sau tot 20 de minute cu bicicleta, cu care am tot mers in vara. Si nu exista zi sa nu invat ceva nou! Mai mult decat atat, am facut un pact cu o colega – daca vorbesc cu ea in alta limba decat in germana, trebuie sa ii platesc 0,01€.

De ce am scris acest articol? L-am scris sa va spun ca e posibil sa gasiti ceea ce va doriti. Sau nu. Dar merita sa incercati, sa fiti atenti la ce va face fericiti si ce nu. Nu va instig sa va dati demisia si sa plecati, dar viata e scurta si nici sa o petreceti muncind intr-un domeniu/firma/ alaturi de oameni cu care nu rezonati… nu merita!

Nu e usor, nu totul vine asa, pe aripile vantului.

Trebuie curaj si luate niste decizii.

Trebuie actionat si crezut.

Viata ne da, dar e important sa mai si stim ce vrem! 

Tu stii ce vrei?

Sursa foto

Interviu #8. Daniel Tanase - cum sa ai o relatie mai buna cu banii tai!? Pas cu pas!
Melodii pentru suflet #12. Oliver Shanti - o incursiune prin culturi, triburi, colturi ale lumii

6 comentarii

  • Reply bogdan 25/04/2016 at 20:03

    Buna, te felicit pt ceea ce ai realizat si pot spune locuind doi ani in Vienna 2003 2005 si vacantele de vara avandule la hotel kummer langa neubaugasse este un oras de vis.Revenind la nu e usor ,nu totul vine asa pe aripile vantului totul tine numai de ce iti doresti si care consideri tu ca iti sunt limitele.Mult succes in continuare
    from LONDON
    Kind Regards

    • Reply Alyyy 26/04/2016 at 15:15

      Buna Bogdan! Multumesc pentru cuvintele tale si intr-adevar tine totul de cat de mult ne dorim ceva si cat suntem dispusi sa luptam in aceasta directie. Am mai descoperit ca in afara, deseori, limitele noastre se largesc si ne dam seama ca suntem capabili de mai multa ambitie si determinare decat acolo unde ne este simplu si bine. Salutari insorite din patria lui Sissi.

  • Reply Vrei sa inveti germana? Cele mai eficiente cursuri de germana din Viena. Testate de mine! | Explorimentez | Sete de viata <3 www.explorimentez.ro 23/06/2016 at 13:09

    […] # Despre epopeea de a gasi primul job, fara germana si apoi al doilea. […]

  • Reply Povestea lui Cosmin, despre mutarea lui in Viena si parerea lui sincera despre Austria | Explorimentez | Sete de viata <3 www.explorimentez.ro 18/07/2016 at 16:56

    […] ce am postat mai multe articole despre Austria (gasirea primului meu job in Viena, gasirea celui de-al doilea job, avantajele si dezavantajele locuitului in Viena, cate salarii se primesc in Austria, cele mai […]

  • Reply TIMEA 08/11/2016 at 18:14

    Buna Alina din nou :).Numai cuvinte frumoase pentru determinarea de care ai dat i si dai in continuare dovada si de asemenea ma bucur mult pentru tine 🙂 !!!
    In al doilea raman din nou suprinsa cat de mult se aseamana povestea ta cu a mea…si ma bucur enorm sa stiu ca mai exista oameni care gandesc la fel ca mine…Ceea ce cu regret pot spune..credeam ca sunt spre cale de disparitie!
    Iti multumim frumos pentru toata munca pe care o depui pentru ‘ cititorii de noi ‘ 🙂 🙂
    Mi-ar placea enorm de mult ,cand ai timp,sa comunicam pe E-mail pentru ca as avea niste intrebari ,daca nu te deranjez,bineinteles.

    Timea

    • Reply Alyyy 14/11/2016 at 00:01

      Buna din nou Timea,

      cu mare drag poti sa imi scrii pe email si putem povesti mai pe indelete despre experientele noastre comune, precum si despre orice alte curiozitati/ intrebari ai 🙂 Poti sa imi scrii pe alorelai@explorimentez.ro si revin cu un raspuns pe cat de repede pot 🙂

      O seara de vis,
      Alina

    Parerea ta conteaza

    Articole recomandate