Austria

Esti insarcinata si locuiesti in Austria – ce este de facut, de programat, de organizat!?

21/02/2020

Felicitari si iar felicitari! Daca citesti acest articol, cel mai probabil esti insarcinata! Sau iti doresti sa fii sau te pregatesti pentru marea transformare din viata unei femei.

Acum imi dau seama, cand o asteptam pe cea de-a doua fetita a noastra sa apara in viata noastra, ca am uitat aproape tot ce a trebuit sa fac in prima sarcina. Si nu au trecut decat trei ani de atunci. Asa ca, voi pregati o serie de articole, interconectate, cu ce este important de avut in vedere in sarcina si imediat dupa.

INAINTE DE SARCINA

1. Asigurare Privata – daca INCA nu esti insarcinata, dar doresti sa se intample curand

Daca nu esti insarcinata inca, dar planuiesti sau visezi sa se intample curand, atunci merita sa iti pui intrebarea daca preferi sau nu sa iti faci o asigurare privata. Aceasta acopera, de obicei, cu putina atentie in prealabil, toate costurile de nastere la un spital privat, medicamente, consultatii la doctori privati si multe altele. Eu am semnat o polita de asigurare privata la Wiener Städtische, care a acoperit complet costurile primei nasteri de la spitalul Döbling, toate consultatiile din timpul sarcinii la Prof. Dr. Husslein, moasa si consultantul in alaptare, care ne-a ajutat, dupa iesirea din maternitate, sa depasim cele mai grele momente din viata noastra de parinti. Asta inseamna cateva mii de euro bune. Valoarea politei lunare se calculeaza in functie de varsta (cu cat esti mai tanar, cu atat e mai ieftina) si este de obicei intre 100 – 200 euro/luna.  Poti sa iti alegi diferite pachete si, anual, sa deduci 2000 – 3000 – 4000 Euro de facturi medicale si medicamente.

Daca esti deja insarcinata, nicio asigurare privata nu va mai acoperi sarcina la un spital privat. Insa spitalele de stat ofera conditii extraordinare, din ce am inteles, gratuit, pe baza de E-card.

PRIMUL TRIMESTRU

2. Gasirea unui doctor ginecolog care sa urmareasca sarcina

Ca oriunde in lume, in perioada de sarcina merita sa ai un doctor ginecolog cu care rezonezi, in care sa ai incredere si care sa iti urmareasca sarcina. De asemenea, sa fie alaturi de tine la nastere. Aici merita sa fii mai atenta, pentru a fi sigura ca tu si doctorul sunteti pe aceeasi lungime de unda, ca iti place spitalul cu care colaboreaza, ca are referinte bune. Neaparat de luat in calcul sa ajungi la doctor inainte de saptamana a 14-a de sarcina, pentru a beneficia de toate serviciile sistemului medical. Si ia, te rog, in calcul faptul ca uneori dureaza si cateva saptamani sa primesti o programare, mai ales daca este la medic de stat, gratuit, pe baza de ecard.

Eu am mers pe mana Prof. Dr. Husslein (care a fost directorul sectiei de ginecologie, la AKH – cel mai mare spital din Austria si Europa), incurajata de experienta pe care o are, pentru ca a fost de acord sa incercam tot ce e omeneste posibil (si fara sa ne asumam vreun risc) ca eu sa nasc natural (aici povestea detaliata), pentru ca este foarte prompt in raspunsuri – conform standardelor austriece, nu romanesti! Pentru ca raspunsurile sale sunt succinte, intotdeauna la obiect si foarte pertinent argumentate! Mi-as baga si o mana in foc pentru acest doctor, atat de mare incredere am in el, mai ales dupa tot ajutorul primit de-a lungul acestor 6 ani de cand mergem la el.

Poti alege un doctor care sa fie de stat si, daca ai E-card, sa fie gratuit. Sau poti opta sa mergi la un doctor privat, ale carui consultatii sa le achiti din propriul buzunar. Iar daca ai asigurare medicala privata, sa le deduci ulterior, complet.

3. Mutter-Kind-Pass

La prima consultatie la ginecolog, acesta iti va da un carnetel galben, numit Mutter-Kind-Pass. Sa ai grija de el ca de ochii din cap, sa il pui la loc de cinste in vitrina. Acesta te va acompania intreaga sarcina si, pe copilul tau, in primii cinci ani de viata.

Pe el se trece numele mamei si, dupa nastere, numele copilului. Daca vei avea mai multi copii, atunci vei avea tot atatea Mutter-Kind-Pass-uri.

In perioada sarcinii trebuie sa il ai intotdeauna la tine, iar doctorul este obligat sa completeze fiecare consult, fiecare set de analize facut, fiecare detaliu. Este esential, aproape crucial, ca toate consultatiile obligatorii sa fie facute si fiecare stampila sa fie inregistrata in acest carnetel magic. Pentru ca, daca nu, risti sa nu fii eligibila pentru toate beneficiile ulterioare – precum Kinderbetreuungsgeld (ajungem si aici – la punctul 7).

In perioada sarcinii sunt obligatorii cinci consultatii, detaliate mai jos, pe scurt – aici gasesti detalii suplimentare:

  1. Pana in saptamana 16 sa fie realizate primele analize de sange, alaturi de o ecografie.
  2. Intre saptamana 17 si 23 de sarcina
  3. Intre saptamana 25 si 28 de sarcina – pe langa ecografie si teste de sange, se face si testul de intoleranta la glucoza.
  4. Intre saptamana 30 si 34 de sarcina
  5. Intre saptamana 35 – 38 de sarcina.

Pe langa acestea, in Austria, se realizeaza, de obicei, doua morfologii fetale, cand se calculeaza si riscul de Sindrom Down. Acestea sunt optionale si se achita separat. Noi le-am facut la FetoMed, o clinica cu doctori extrem de profesionisti.

4. Cautarea, alegerea si inregistrarea la un spital

Fiecare mama este diferita si mi se pare esential sa poata sa aleaga unde si cum sa aduca pe lume bebelusul ce i-a crescut in pantec. Fie ca este acasa cu o moasa, intr-o piscina cu apa in natura, la un spital, natural, prin cezariana, cu sau fara epidurala… conteaza ca decizia sa fie a ei si a familiei.

Conform statisticilor, in Austria, majoritatea mamelor aleg sa nasca la spital. Aici gasesti lista completa cu toate spitalele din Viena.

Daca planuiesti sa nasti la un spital de stat, atunci iti recomand sa iei acest punct in foarte, foarte serios. Si cat mai repede, chiar din primele 3 – 4 – 5 saptamani de sarcina sa te inregistrezi. As vrea sa glumesc pe tema aceasta, dar in Austria chiar risti sa nu prinzi loc de nastere in spitalul de stat dorit, deoarece lista de asteptare este prea lunga. Am auzit-o de mai multe ori pana acum, asa incat tind sa cred ca este foarte adevarat. Criteriile de selectie sunt, deseori, urmatoarele: cu ce spital colaboreaza ginecologul, cat de departe este spitalul de casa, ce review-uri are, feeling-ul general pe care il ai cand vizitezi spitalul. Pentru majoritatea austriecilor, o intrebare de baza este despre rata cezarienelor (Kaiserschnitt). Ca cat aceasta este mai mica, cu atat sunt mai incantati de un spital.

Cele mai “ravnite” spitale de stat din Viena sunt: Sf. Iosef, Rudolfinerhaus, AKH (recomandat mai ales pentru sarcinile problematice si nasterile premature). Printre spitalale private, cautate si recomandate, pot mentiona: Döbling, Rudolfinerhaus.

Exista si doctori care fac inscrierea pentru nastere la spitalul unde lucreaza, usurand astfel munca mamei. Cum a fost si cazul nostru. Daca doctorul nu va face inscrierea, atunci merita sa mentionez ca de la 1 septembrie 2019 s-a schimbat cadrul legislativ si inscrierea la spital se poate face doar online sau telefonic aici. Ai dreptul sa specifici trei spitale preferate.

TRIMESTRUL AL DOILEA

5. Confirmare de la doctor pentru serviciu – Schwangerschaftsbestätigung

Doctorul care urmareste sarcina este obligat sa iti dea, la cerere, confirmarea de sarcina – Schwangerschaftsbestätigung. Aceasta este o foaie pe care este scrisa data estimativa a nasterii, pe care o poti depune la departamentul de HR al firmei unde lucrezi. Legea sustine sa informezi angajatorul “de indata ce afli ca esti insarcinata”, dar, in practica, aceasta se intampla dupa saptamana 12. Dupa ce se depune la angajator acest act, nu mai poti fi data afara.

In plus, pe baza acestui document, se calculeaza data ultimei zile de lucru in firma – cu 8 saptamani inainte de data estimativa de nastere. Angajatorul va depune acest document si la casa de asigurari.

6. Alegerea unei moase (Hebamme). Acupunctura cu moasa.

Acest punct este complet optional. Sistemul de nasteri din Austria este foarte diferit de cel din Romania. In primul rand, nasterile naturale sunt incurajate, promovate, incercate. Cezarienele sunt pentru urgente sau sarcini problematice sau daca mama doreste neaparat una. Fiecare spital se mandreste cu ratele ridicate de nasteri naturale. E ca un stindard.

In al doilea rand, in Austria exista o retea de moase extrem de bine pusa la punct. In fiecare spital exista cateva moase de garda non-stop, mare parte din travaliu este petrecut alaturi de moasa. Doctorul vine doar sa vada evolutia si, cel mai probabil, la sfarsit, cand se apropie nasterea efectiva. Sau in caz de urgente, cand e necesar sa intervina.

Orice spital vei alege, va avea propriile moasele de garda, sa iti fie alaturi pe toata perioada travaliului si la nastere. Daca doresti, exista si varianta sa ai propria ta moasa, privata, pe care sa o alegi personal. De obicei costa cam 1.000 euro, poate chiar mai mult. Cautarea si alegerea unei moase private se realizeaza in timpul sarcinii, cand te intalnesti cu ea, verifica evolutia sarcinii, iti da recomandari tipic de moasa, te incurajeaza si iti da sfaturi naturale cu ce sa faci inca din saptamana 34-36 pentru a-ti pregati corpul pentru o nastere naturala (spre exemplu: folosirea unui epi-no, sa bei ceai de frunze de zmeur, sa faci infuzii cu frunze de menta etc.). Cateva sedinte de acupunctura cu moasa sunt foarte populare in Austria. Se zice ca ajuta la scurtarea travaliului (la mine sigur nu a functionat).

AL TREILEA TRIMESTRU

7. O a doua Schwangerschaftsbestätigung 

In jurul saptamanii 28 de sarcina, cam cu o luna inainte sa intri in Mutterschutz, e important sa primesti de la ginecolog o a doua confirmare de sarcina, in care este notata data de nastere estimativa. Aceasta se va preda angajatorului, care este obligat sa o trimita la casa de asigurari, alaturi de informatii detaliate cu privire la salariul tau (Arbeits- und Entgeltbestätigung). Pe baza acestor acte, se va calcula suma de bani pe care o primesti in perioada de 8 saptamani inainte de nastere si 8 saptamani dupa nastere, numita Mutterschutz. Abia dupa saptamana a 8-a dupa nastere (saptamana a 12-a, daca este cezariana) se intra in Karenz, care reprezinta concediul de maternitate propriu-zis.

Un mic dictionar extrem de util:

Mutterschutz – perioada de 8 saptamani inainte de nastere si 8 saptamani dupa nastere (pana la 12 saptamani daca nasti prin cezariana, prematur sau daca ai sarcini multiple).

Wochengeld – banii pe care ii primesti in Mutterschutz. Se calculeaza pe baza salariului din ultimele trei luni de lucru, dinainte de a intra in Mutterschutz.

Karenz – concediul de maternitate efectiv, pe care oricare dintre parinti are dreptul legal de a-l lua, pana la maxim doi ani ai copilului. Exista mai multe modele din care se poate alege si, in functie de varianta aleasa, se calculeaza suma lunara primita in cont de la statul austriac.

Kinderbetreungsgeld – este suma de bani primita in perioada de Karenz, de concediu de maternitate, de la casa de asigurari – WGKK.

8. Intrarea in Mutterschutz – 8 saptamani inainte de nastere.

Yuhuu, tihna, relaxare, decorarea camerei, canapea, carti si timp. De aceasta o sa ai parte de acum si pana la nastere!

Conform legii, este ilegal sa continui sa lucrezi in aceste opt saptamani (firma risca sa primeasca amenda), dar unele firme sunt flexibile si se poate discuta direct, daca iti face placere sa continui serviciul.

9. Participarea la un curs de puericultura si cursuri optionale.

Sunt multe cursuri de puericultura disponibile in Austria, atat gratuite, cat si private. Merita sa te interesezi la spitalul unde alegi sa nasti, ce optiuni ofera in aceasta directie. Sau sa discuti cu moasa ta sau moasele de la spital. De asemenea, te poti interesa la Centrul de Moase/ Hebammenzentrum sau la Nanaya.

Daca doresti si te atrage, exista o paleta larga de optiuni pentru mamele insarcinate. Yoga in sarcina, PreKanga (asta fac eu si imi place mult), Hypnobirthing, cursuri de respiratie, Lamaze… cate si mai cate.

10. Aplicarea la Wochengeld

In saptamana a 32-a de sarcina, este important sa se trimita la casa de asigurari documentele de mai jos, pentru a se calcula Wochengeld. Exista varianta sa mergi la stat direct sau sa le trimiti un email la wochengeld@wgkk.at:

– poza sau copie dupa pagina 12 si pagina 13 din Mutter-Kind-Pass

– poza sau copie + original E-card

– contul bancar – este important sa fie pe numele mamei, din ce am inteles.

11. Planul de nastere si bagajul pentru spital

Se practica sa completezi un plan de nastere pentru spital (exista formulare speciale) pentru a informa echipa medicala cu privire la ce este important pentru tine: daca doresti sau nu epidurala, daca doresti sa accepti medicamente sau nu, daca preferi nasterea in apa etc.

Mamele austriece mai adauga la lista de To Do: Cautarea unui pediatru, facut o analiza de piata cu gradinitele din cartier si, chiar, vizitarea lor + inscrierea provizorie a copilului inca nenascut (nope, not joking).

********

Eh! cam asta in linii mari. Pe langa alegerea unui nume; salvarea numerelor importante de telefon in agenda, pregatirea actelor necesare pentru certificatul de nastere al copilului; cumpararea de carut, hainute si alte chestioare necesare copilului (sau a unei liste interminabile, din care jumatate de produse se dovedesc complet inutile); gasirea unor cantece de leagan cu care sa rezonezi; decorarea camerei copilului (oricum nu va sta prea mult acolo, cel putin la inceput).

(Visited 132 times, 1 visits today)
Filme fara egal #16. Dresda - fila de istorie, fila de dragoste. Cutremurator.
Cel mai frumos loc din lume e chiar aici! Merita sau nu sa citesti cartea?

2 comentarii

  • Reply Madalina 26/02/2020 at 23:32

    Felicitari! Sarcina usoara si sa fiti sanatoase.

    • Reply Alyyy 28/02/2020 at 16:25

      Multumesc! Deja a venit pe lume si cea de-a doua noastra fiica!

    Parerea ta conteaza

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    Articole recomandate