100 Interviuri inedite

Interviu #5. Sorana, nascuta la 800 de grame… despre ce inseamna, cu adevarat, sa razbati in viata!

26/10/2015

Candva, demult, mai precis… pe 10.08.2011, am tinut un training pentru persoane cu dizabilitati. Si atunci, acolo, Sorana, un zambet larg, plin de bunatate si sinceritate, mi-a suras intreaga zi. Cu ochii ei duiosi si curiosi ca de caprioara, cu fata de copil bland, Sorana este o prezenta pe care nu o uiti usor. Viata ne-a unit in acel punct, ea angajandu-se la firma la care lucram atunci si viata ne-a fost de nedespartit… si nici nu va fi vreodata. Asta e sigur!

Pentru ca Sorana, pentru mine, este intruchiparea ambitiei, a perseverentei, a dorintei de a reusi, dincolo de handicapul fizic vizibil pe care l-a dobandit la nastere. E curioasa si aplica ce o mai invat pe ici pe colo. Schimba si incearca. Cade si se ridica. Plange, dar reuseste!

Eu invat de la ea ce inseamna sa razbati in viata… indiferent de conditii. Sa mergi pas cu pas… mai departe, oricat ar dura asta, oricat efort ar insemna si oricat de departe duce drumul!

Iata un interviu cu Sorana Penciu, o fiinta ce imi e lipita pe inima ca stralucirea din ochii ei si pe care as dori sa o invitati in viata voastra, macar citind aceste randuri…

1. Zi-mi de tine Sorana, de nasterea ta. Eu te cunosc deja de atatia ani… as vrea ca si cei ce citesc acest articol sa iti cunoasca o fila din cartea vietii…

M-am nascut pe data de 22 martie 1989, am fost avort recuperat. Mama avea 7 luni de sarcina si eu la nastere aveam 800 de grame. Medicii au sfatuit-o sa ma lase la spital, motivand ca nu voi trai oricum sau, daca, totusi, voi trai, voi fi o leguma. Mama a refuzat cu desavarsire, spunandu-le ca, oricum as fi, sunt copilul ei si ea vrea ca noaptea sa doarma linistita.

2. Ce dizabilitate ai si care crezi ca este cel mai mare beneficiu pe care viata ti l-a oferit prin el? Ce te-a invatat aceasta dizabilitate?

M-am nascut cu tetrapareza spastica, o forma destul de usoara. Adica sunt o femeie total independenta!!! Cel mai mare beneficiu pe care mi l-a oferit dizabilitatea este capacitatea de intelegere a celor din jur, nu imi dau cu parerea despre nimeni. Aceasta dizabilitate m-a invatat sa lupt! Intotdeauna zic ca, daca picioarele nu sunt sanatoase complet, creierul trebuie sa functioneze brici.

5. Ne-am cunoscut acum multi, multi ani, cand iti doreai enorm sa reusesti sa intri la facultate. In primul an ai intrat pe locurile cu punnamedlata si nu ai putut continua studiile. Cum a fost anul de pregatire pentru a aplica din nou sa intri la facultatea de psihologie?

Initial am fost demoralizata, nu voiam sa mai incerc sa intru la nicio facultate, dar aceasta pasiune nu imi dadea pace, ma chema. Asa ca, intr-o zi am spus: “Hai, Sorana, un sut in fund e un pas inainte”. Ti-am cerut sfatul si am tinut cont atunci cand mi-ai spus ca visul meu trebuie cunoscut de toata lumea si am spus peste tot despre el. Si asa soarta mi-a suras.

3. Care a fost cea mai impresionanta schimbare din viata ta si ce a declansat-o?

Prima schimbare importanta a fost obtinerea unui loc de munca. Abia terminasem liceul, am incercat foarte mult timp sa imi gasesc un job pentru ca stiam ca trebuie sa-mi sustin familia, formata din mama, bolnava de cancer, si sora mea care creste singura doi copii, dintre care nepotica are sindromul Down. Trebuie sa fiu “mana de fier” a familiei. Intr-o zi am fost sunata de cineva de la o asociatie si invitata la un workshop. Am particiat la acel workshop pe data de 10.08.2011 cu febra 40, dar simteam ca trebuie sa merg. Am simtit ca va fi bine. Si a fost, lucrez acolo si acum.

A doua cea mai impresionanta schimbare din viata mea s-a produs atunci cand am intrat la facultate. S-a intamplat atunci cand credeam ca nu imi voi indeplini niciodata acest vis. Stiam ca vor fi foarte multi pe loc la aceasta facultate si eram sigura ca voi intra pe locurile cu taxa. Dar… intr-o zi cand participam la cursurile ECDL, profesoara care ne preda a vazut ca intru foarte des pe site-ul facultatii. Ma inscrisesem si doream sa stiu daca am intrat macar pe un loc cu taxa. M-am vazut pe lista, eram foarte fericita, imi venea sa urlu de fericire, dar ma intristasem pentru ca stiam ca nu pot plati. Insa, in timp ce ma indreptam de la curs spre locul de munca, mi-a sunat telefonul, era doamna profesoara care mi-a spus ca isi doreste sa ma ajute pentru ca mi-a vazut aceasta dorinta si ambitie de a incerca sa fac ceva cu viata mea. Desi, atunci cand a luat aceasta hotarare, ma cunostea doar de sase luni, a avut incredere si m-a incurajat. Si iata ca intre timp am si finalizat facultatea cu brio, acum am inceput si masteratul!

4. Care este cel mai mare vis al tau si de ce e nevoie ca sa il atingi?

Imi doresc foarte mult sa lucrez in domeniul psihopedagogiei speciale, adica cu copii si oameni speciali. Aceasta este pasiunea mea, dar am nevoie de un om care sa ma invete partea practica a meseriei si sa aiba incredere ca imi voi da toata silinta sa invat si sa ma dezvolt profesional.

5. Ce ai recomanda persoanelor cu dizabilitati, stiind ce simt si ce traiesc? Care crezi ca sunt cele mai inportante sfaturi pentru ei?

In primul rand as avea o sugestie pentru parintii sau apartinatorii persoanelor cu handicap si anume: sa fie constienti de handicapul copiilor lor si de limitarile impuse de acesta. Indiferent de handicap, orice persoana este buna la ceva, se descurca la o anumita sarcina (de exemplu sa aseze vasele in dulap, iar mai tarziu sa aranjeze intr-un magazin marfa pe rafturi).

Pentru persoanele cu handicap indemnul este sa fie puternici, traim intr-o societate dura care nu ne acorda sprijin aproape deloc, dar ei sa nu puna la suflet. In Romania, ca persoana cu handicap, e foarte greu, dar noi trebuie sa fim puternici. Trebuie sa le aratam ca meritam o sansa. Eu, de cand am terminat facultatea, am depus foarte multe CV-uri. Cand m-au sunat pentru programare la interviu, totul era in regula. Cand ma vedeau, ramaneau fara cuvinte. Din pacate, in Romania se pune foarte mult accent pe aspectul fizic. In ceea ce ma priveste, am incredere ca voi lucra in domeniu si voi demonstra ca se poate. Poate destinul meu este sa intru direct in invatamantul special.

6. Crezi in iubire, asta o vad in ochii tai de fiecare data. Cum este iubirea pentru tine? Cum ti-ai dori sa fie viitorul tau partener de viata?

Iubirea este o stare de bine, simti ca plutesti deasupra tuturor. Imi doresc langa mine un om intelegator, pe care sa pot conta sufleteste, matur, puternic si fara prejudecati.

7. Tot timpul zambesti asa larg si fermecator. Cum gasesti taria sa zambesti, asa zi de zi?

Sunt de parere ca zambetul deschide, de cele mai multe ori, portile sufletului. Pe cei mai multi oameni ii atrag cu zambetul, raman uimiti ca, in ciuda handicapului, am puterea sa zambesc. Si da, am puterea sa zambesc pentru ca mi-am acceptat handicapul, imi cunosc limitarile si sunt de parere ca fiecare om are cate o cruce de dus, singura diferenta este ca a mea se vede.

8. Pentru ce esti recunoscatoare Sorana? 

Ii sunt recunoscatoare lui Dumnezeu pentru ca mi-a oferit doar un handicap fizic, ca sunt independenta.

EU DEFINESC HANDICAPUL SI NU EL PE MINE!

CAD, MA RIDIC SI MERG MAI DEPARTE.

MACAR STIU CA AM INCERCAT.

9. Cine este modelul tau in viata? Cine te inspira?

Modelul meu in viata este scriitoarea Helen Keller, care este si oarba si surda. Daca ea a reusit, cu siguranta si eu voi reusi, cu greu, dar sigur.

10. Care sunt planurile tale de viitor?

Imi doresc sa lucrez in domeniu, sa ajung in invatamantul special, strigaaaaaaa toate fibrele din corpul meu. Pasiunea mea este sa lucrez cu copii si oamenii speciali, stiu ca e greu, dar merita. Avantajul meu in domeniul psihopedagogiei speciale este ca sunt si de o parte si de cealalta a baricadei.

11. Cand te uiti retrospectiv la anii trecuti, care e cel mai impresionant gest de bunatate primit de la cineva?

In urma cu doi-trei ani, am primit un gest de bunatate de la un baiat. Era iarna afara, nameti foarte mari, prin unele locuri gheata si ma gandeam… oare cat voi face pana la metrou. Atunci a aparut baiatul acesta care m-a tinut de mana foarte bine si a zis sa stau fara teama pentru ca el va merge in ritmul meu. M-a tinut de mana pana m-am urcat in metrou si m-a rugat sa cer un scaun si sa am grija de mine. A fost wow! se poate.

12. Daca ai putea zbura oriunde, oricand… unde te-ai duce, Sorana?

Mi-as dori sa zbor pana in Franta, imi doresc sa fac o poza langa turnul Eiffel.

PS: Imi doresc enorm de mult sa sar cu parasuta! Vreau!!!!!!

“Viata este ca mersul pe bicicleta.

Pentru a-ti pastra echilibrul

trebuie sa continui sa mergi inainte!”

Albert Einstein

Cel mai scurt articol! Dar merita recitit de 1.000 de ori si apoi... iarasi de la capat!
Am o zi asa de groaznica, inca nici nu stiu daca sa plang, sa rad sau sa ma imbat! O poveste de viata reala...

4 comentarii

  • Reply Oana Raluca 27/10/2015 at 22:16

    Sorana, esti un om minunat cu o vointa de admirat. Ma bucur ca te cunosc si sper din tot sufletul sa ti se indeplineasca toate visele si sa ai mereu altele noi de atins. Iti doresc multa sanatate, atat tie cat si intregii familii si multe imbratisari pentru mama ta, bunica Biancai si a lui Andrei, care se intrece pe sine in tot ceea ce face!

  • Reply Mandric Mihaela 10/01/2016 at 01:47

    Bravo, esti o persoană învingătoare …<3

  • Reply Ieri aveam 23… azi am 32 de ani. Cand s-au schimbat cifrele? Ce am invatat in acesti 9 ani? | Explorimentez | Sete de viata <3 www.explorimentez.ro 06/02/2016 at 09:45

    […] ii incurajez pe toti sa faca macar trei fapte bune… pentru cei mai putini norocosi ca ei. Aici un interviu cu Sorana, printre primele mele proiecte de a sustine pe cei dragi si care mi-a devenit intre timp o prietena […]

  • Parerea ta conteaza

    Articole recomandate