Austria Viata & Iubire

“Nu puteti avea copii” – mi-a zis. Dar eu ma agatam de firul destinului. Subtire fir, dar eu ma agatam feroce.

26/05/2018

Noiembrie 2014

Imi aduc aminte acea zi ca si cand s-ar fi intamplat acum o secunda. Ziua in care am aflat ca nu pot avea copii. Asta spunea vocea omului din fata mea, in timp ce sonorul vietii amutea parca, iar eu ii mai vedeam doar mimica fetei si modul in care buzele si ochii i se miscau constant. E impresionant, uneori, cum toate simturile noastre dau un fel de shut-down complet, iar realitatea curge in continuare, in timp ce noi parem a fi un personaj cimentat intr-un film SF.

Acesta a fost deznodamantul dupa ce ani de zile nimeni nu mi-ar fi zis ca ar fi o problema si niciun doctor din Romania nu ma trimisese sa fac un set minim de analize mai amanuntite. Usor, usor, simturile au inceput sa revina la viata, iar Dr. Husslein ma lovea usurel, dojenitor asa, pe palma cazuta pe biroul lui si imi zicea ca vom gasi noi o solutie.

Am plecat pe sapte carari, iar in urma mea simteam cum mai pica cate o bucata din mine, in timp ce lacrimile curgeau ca un muson in plin sezon.

Cateva luni mai devreme, iunie 2014

Cum a inceput aceasta poveste? Stateam de vorba, la un moment dat, cu o cunostinta insarcinata in luna a 6-a, cu gemeni, la o cafea, la ea in bucatarie. Sansele ca eu sa fiu acolo, langa ea, in Bucuresti, la acel moment, erau cam de 0,01%. Iar ca ea sa imi spuna despre probleme ei de infertilitate, mai ales ca ne vedeam pentru a 2-a oara in viata, de 0,00000001%. Dar uneori destinul are si el cararile lui. Si ea mi-a zis ca in Viena e acest Dr. Husslein, cel mai renumit ginecolog din Viena, fiind pentru foarte multi ani seful sectiei de ginecologie de la AKH (cel mai mare spital din Europa). Daca tot locuiesc in Viena, de ce nu merg la el?

Am salvat numarul de telefon, i-am mai mangaiat burtica radianta si planuiam sa imi fac programare. Am savurat vara, sperand totusi sa raman insarcinata in briza vacantei. Daca am vazut ca nu si nu, atunci am ajuns sa imi fac programarea care statea undeva, intr-un sertar al mintii mele, la panda.

Dupa mai bine de un an de la vestea socanta, decembrie 2015

Luni de zile am cautat tratamente alternative, Reiki, variante peste variante de vindecare energetica, ceaiuri groaznice la gust, rugaciuni… cate si mai cate. Fiecare luna aducea o noua dezamagire. Mergeam la serviciu, plecam in vacante, ma intalneam cu prietenii, iubeam familia mea, savuram momente superbe alaturi de sotul meu. Dar acea asteptare latenta, impletita cu dezamagire, era acolo, permanent, clipa de clipa. Orice femeie, care viseaza sa tina un copil in brate si inca nu a fost binecuvantata in aceasta directie, stie despre ce vorbesc. E un junghi atat de subtil, dar totusi atat de adanc. Uneori plangeam vazand o mama alaptand. Alteori plangeam vazand bebelusi in carut, chicotind la mamele lor. Orice veste ca cineva apropiat mie e insarcinata, era ca un cutit infipt in inima. Nu simteam invidie, Doamne fereste, ma bucuram enorm, dar era acolo, o farama din partea mea inconstienta care sangera.

Dupa mai bine de un an, vazand ca nimic si iarasi nimic, am ajuns, din nou, la Dr. Husslein. Mana mea tremuranda in mana ferma a sotului meu, doua suflete cautatoare de luminita de la capatul tunelului. Mi-a placut acest doctor deoarece, ca orice austriac respectabil, este clar si la obiect, iti expune ce variante ai, te sfatuieste, dar nu te impinge, e uman, dar nu implicat emotional in tragedia ta. De un profesionalist mai rar intalnit.

Dupa o discutie de mai bine de 30 de minute, cu explicatii desenate haios pe hartii, cu detalii amanuntite ale analizelor, ne-a recomandat sa facem un tratament de fertilizare in vitro. Si atunci, pentru mine, a fost inca o lovitura sub centura! Cum? Copilul meu sa fie creat in laborator? Eu sa joc rolul de Dumnezeu? Mi-a luat multe zile si multe nopti, insomniace in mare parte, ca sa ajung la punctul in care sa ma simt pregatita pentru aceasta varianta.

Ianuarie – Februarie 2016

Am ajuns la Centrul de Fertilizare de la Döbling, condus de Dr. Jirecek. De aici inainte, eram pe mana a doi doctori – Jirecek si Husslein, care ramanea in umbra, dar era totusi prezent la nevoie. Am inceput tratamentul cu injectii in burta. Mergeam la fiecare a doua zi la analize si ecografii. Situatia parea sub control, “productia” era buna (si acum am fiori cand aud cuvantul acesta), corpul meu crease 13 oua (iarasi un cuvant din acela, de pus pe lista cuvintelor de nerostit in viata asta). Dupa mai bine de 2 saptamani de tratament, cu injectii zilnice (uneori si de doua ori pe zi), am ajuns, tremurand ca varga, la spital pentru recoltare.  Am fost anesteziata si imi mai aduc aminte vag doar ca ma intorceam pe picioarele mele, sustinuta de doctor si de sot, in rezerva mea, dupa cateva minute doar. In vreo 2-3 h eram deja acasa.

Era marti. Joi ar fi trebuit sa ma intorc pentru “implantare”, adica ca un embrion sa fie asezat frumusel in uterul meu. Multe femei, mai norocoase, trec direct in aceasta etapa. Eu, din pacate, am facut Overstimulation, un efect secundar al stimularii hormonale. Nu ii doresc nimanui, e ca si cum as fi avut 5.000 de cutite in burta, iar la fiecare mili-miscare m-ar fi sagetat in acelasi timp. Aratam ca si cum eram insarcinata in luna a 7-a, cu un burdihan de berar cu norma intreaga. Joi, la control, mi s-a spus ca nu e posibil sa facem inseminarea in aceste conditii, va trebui sa amanam o luna, pana la momentul potrivit.

Stiti si voi cum e cu asteptarile astea, nu? Auzi zi de zi anumite lucruri, datele ti se fixeaza in minte, asteptarile isi gasesc si ele locul, asa invizibil, prin cotloane de suflet si inima. Te chinui, strangi din dinti, plangi ascunsa prin bai. Ca apoi sa ti se zica sa mai astepti o luna! Parea infinit!

Am plecat tarsaindu-mi picioarele spre casa. Husslein era increzator, a zis ca va fi totul bine, imi dadea 40% sanse sa raman insarcinata din prima incercare. Ca sunt tanara, nu am probleme de sanatate, maxim din a doua incercare. Jirecek imi dadea 25% sanse, a zis ca asa e el, prefera sa fie on the safe side.

Nu stiu cum a trecut acea luna, imi aduc aminte doar ca munceam enorm la birou, trebuia cumva sa imi canalizez toata atentia spre altceva. Indoiala facea ture dupa ture pe langa mine, dar eu ma agatam de firul destinului. Subtire fir, dar eu ma agatam feroce.

Martie 2016

Ziua cea mare a RE-venit. Increzatoare, am mers iar la Jirecek. Sotul langa mine, tinandu-ma strans de mana. Totul era pregatit. Eu ma holbam in tavan, unde, nu stiu de ce, erau lipite poze cu bebelusi. Nu am simtit aproape nimic. Era o perioada foarte grea pentru noi, pe multe planuri, asa ca am hotarat sa plecam din Viena pana la Curechiu, pe langa Deva, unde prietenii nostri au o casuta in varf de deal. Sa ne rupem de tot si toate. In capul meu, sansele erau asa de mici sa raman insarcinata, incat nici nu luam in calcul ca se va intampla. Ce mai conta ca plecam de la clinica direct la un drum de peste 10 ore? La o casuta cocotata pe un deal, fara apa curenta, fara acces cu masina? Trebuia sa urcam pe jos pana acolo? Nu imi mai pasa de nimic, doream doar natura. Tanjeam dupa liniste, nicio asteptare, nicio lacrima. Doar pace.

Nebuna cum sunt, m-am dedicat naturii trup si suflet, am desfrunzit un crang timp de vreo 8 ore cu prietenii nostri, am taiat lemne cu drujba, am urcat si am coborat dealurile pana am ramas fara suflu, am stat la foc de tabara, pe blana de oaie, cate si mai cate. Da, totul suna atat de iresponsabil. Dar, efectiv, totul din mine tipa sa ma eliberez de tot ce trecuse peste mine. Doar sa traiesc si sa fac ce simt sa fac. Fara niciun gand logic, fara nicio urma de ratiune.

20 de zile mai tarziu. 

Jirecek mi-a inmanat un test de sarcina si mi-a dat o data exacta cand sa il fac. Dar el nu stie, ca eu sunt o sagetatoare fara dram de rabdare. Eu ma asteptam logic sa nu iasa din prima, dar speranta moare ultima, nu? Am facut testul cu vreo 10 zile inainte de data magica. Negativ.

Am suspinat si mi-am zis ca fie e prea devreme, fie asta e, sa nu fie de data asta. Mai aveam ceva embrioni congelati pentru alte incercari, fara sa fie nevoie sa fac iar tratamentul de fertilizare cap-coada.

Alte 5 zile mai tarziu. 

Mi-am mai cumparat o duzina de teste de sarcina si am mai facut unul. Negativ. Evident, tot inainte de data propusa de doctor. Acum plangeam. Stiam deja ca nu a fost sa fie, cu toate drujbele si munca la casuta de la munte, nu e de mirare.

Ziua magica –  dis de dimineata 

A venit si ziua propusa de doctor, eu ma grabeam sa ajung la birou, unde urmau niste intalniri importante. In graba am facut si testul, stiind ca va fi negativ. Am si uitat de el pe marginea chiuvetei. M-am intors de la lift, ca macar sa il arunc. Cand m-am uitat la el, o linie roz si una, mai sus, un roz plapand de zici ca isi dadea duhul.

Ce o mai fi insemnand si asta? O linie si jumatate? Febril, ii trimit email lui Husslein. Am plecat spre birou, vorbind cu fina mea despre patanie. Nici nu doream sa ii zic ceva sotului, pana nu stiam sigur. Si asa trecea, alaturi de mine, prin toate roller-coaster-urile emotionale. Husslein raspunde peste cele mai lungi 30 de minute din viata mea: you are pregnant! Go to a lab and make a hCG test. Paradoxal aveam un laborator la 100 de metri de birou, asa ca acolo mi-am petrecut pauza de masa. Le-am intrebat disperata in cat timp vin rezultate. In aceasta dupa-amiaza. Bun, bun! Am dat refresh din 2 in 2 secunde la email, cred ca s-a si dus semnul de pe tasta.

Ziua magica – pe dupa-masa

Email-ul a sosit, cu inima bubuind si tot pulsul luand-o razna l-am deschis. Totul era in germana si erau doar niste cifre din care nu intelegeam nimic. Iau telefonul si sun, cei 100 de metri mi se pareau mult prea mult de parcurs. Eu voiam raspuns pe loc! Ocupat. Mai sun, mai sun, raspunde o doamna. O rog sa imi traduca si mie ce inseamna cifrele de pe analizele acestea.

Sunteti insarcinata, sper ca sunt vesti bune!” a zis intr-un final, in care testam timpul relativ al lui Einstein.

Ziua magica – seara

Pregatisem la cina o salata cu ton, la doleantele sotului. In frigider astepta un tort in miniatura cu o suzeta infipta in el si ceva sampanie. Am mancat povestind amandoi vrute si nevrute de peste zi. Eu loveam tacticos cu degetele de la piciorul drept podeaua, sperand sa se termine o data salata asta si sa trecem la desert. Strang farfuriile si cand sa ma duc spre frigider, el imi spune ca nu mai poate si desert. Eu, incapatanata, il aduc pe masa si ii zic sa fie acolo. Poate mananc eu putin. Tortul cu suzeta statea fix in fata lui. Au trecut mai bine de 10 minute inainte sa il observe! Si asta noroc faptului ca mai avea un fruct deasupra, care i-a facut cu ochiul. Innebuneam, in vartejul asteptarii momentului eliberator. Ia fructul. Il mananca. Apoi isi taie o felie, exact pe langa suzeta. Apoi pune mana pe ea si ma intreaba: “Si asta ce e?”. Vedeam in ochii lui ca nu a pus niciodata mana pe asa ceva. Ii parea vag cunoscuta (acum o stie prea bine!) sau poate o parte din el refuza sa isi faca asteptari fara o baza sigura.

I-am sarit in brate si asa am ramas mult timp. Si ce bine era. Noi doi si micul ingeras!

Peste alte 3 luni

Am asteptat 12 saptamani inainte sa trambitam vestea, ca sa fim siguri ca totul decurge cum trebuie. Pe parinti i-am anuntat intr-un mod tare haios. Eram nasi la o nunta si i-am rugat pe prietenii nostri sa ne faca o poza (de fapt era video). Si am urlat amandoi: “O sa fiti bunici!!!!”. Si acum ne amuzam uitandu-ne pe poze si pe filmulet, fiecare a inteles altceva, fiecare reactie e aparte. Mama chiar se ruga “ca da, sa dea Domnul sa fie si ea bunica, intr-o zi”, nerealizand ca deja este si ca este si filmata.

Peste alte 6 luni

Fiica noastra, Ariana, s-a nascut natural, dupa un travaliu de 40 de ore, alaturi de acelasi Dr. Husslein. Aici am scris un articol pe aceasta tema. Si sunt recunoscatoare ca astfel de doctori exista, caci, daca eram in Romania, sunt sigura ca cezariana scria pe fruntea mea!

Poza este din a doua vacanta in formula magica, in Bosnia si Herzegovina. 

Am inceput draft-ul acestui articol de mai bine de 20 de ori. De fiecare data l-am parasit, deoarece este o fila atat de personala din viata noastra ca familie, incat inclinam sa o las asa. Personala.

Dar cateva evenimente recente au adus alta lumina asupra lucrurilor. Spre exemplu, o prietena de inima, dupa mai bine de 6 ani de incercari, a ajuns si ea la Dr. Husslein. Duminica tocmai a fost botezul fiului ei si mi-a multumit atat de emotionant, ca fara povestea mea, ea nu ar fi tinut acum in brate aceasta minune, inima ei. Am plans, de fericire de data aceasta. Ce sa ma fac, sunt o sentimentala incurabila!

Si ma gandeam ca daca eu, in acea zi de vara, nu eram in bucatarie cu Andreea, in fuga spre aeroport, iar ea nu ar fi fost atat de deschisa, cine stie cum ar fi aratat viata mea acum! Asa ca, in dar, a devenit si nasa de botez a Arianei. Ii recomand pe doctorii Peter Husslein – cabinet privat si pe Jirecek de la Centrul de fertilizare Döbling cu orice ocazie. Acum mi-am facut curaj sa si public acest articol, poate aduce acea luminita si in viata altor femei care tanjesc dupa un copil. Copilul lor. Suflet din suflet.

“Alina, ce mi-as dori sa fiu asa puternic ca tine!” Mi-a zis un amic de-al meu ieri.

Am stat si am reflectat.

Puternica NU sunt, plang la primul film lacrimogen, tremur in momentele de cumpana,

ma descurajez usor, fug si ma intorc, am zile triste, nu am deloc rabdare,

vreau o mie de lucruri in acelasi timp, perseverenta nu mi-a pus-o

Dumnezeu in tolba la nastere, cate si mai cate. 

Dar cred cu atata tarie in visurile mele, incat MA RIDIC. 

Iar si iar. 

Atat.  

 

 

(Visited 254 times, 1 visits today)
Idee de vacanta in Austria: La Florin si Irina in vizita, de unde Alpii te imbie la o priveliste de vis
Shoot me: I love Mondays!

Nu sunt comentarii

Parerea ta conteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole recomandate