Viata & Iubire

Povestea adoptiei a doi frati in Romania – despre bucuria intalnirii cu copii de suflet

14/10/2016

Ramona si Stefan sunt prieteni de suflet, din aceia de care iti e drag instant cand ii cunosti si, peste ani si ani, ii revezi cu aceeasi bucurie.

Tocmai au adoptat doi minunati copii si povestea lor mi s-a parut asa de impresionanta, incat m-am decis sa public ceea ce mi-a scris Ramona, poate… cine stie… e o sursa de inspiratie pentru alte familii!

“Draga mea Alina,

In primul rand, iti multumesc pentru aceasta deosebita oportunitate de a putea ajunge aproape de sufletele mai multor oameni, impartasind o experienta de viata minunata, poate cea mai inaltatoare si plina de implinire din viata mea.

Nu am avut o viata deloc anosta inainte de asta, nu am ales sa sufar pentru ca nu am putut concepe si naste un copil din pantecele meu, ci am simtit, de multa vreme, ca am o alta misiune si ca nu trebuie sa ma cramponez, pana la disperare, de faptul ca nu am copii biologici. Copiii sunt un dar divin, sunt independenti de noi la nivel de suflet, spirit si noi nu putem fi decat un suport pentru ei, fie inca din pantece, fie de mai tarziu. Sufletele care se aseamana se atrag si se intalnesc intotdeauna, intr-un fel sau altul. Revenind, am avut o viata buna de cand am ales sa traiesc frumos, in armonie cu mine si cu ceilalti si de cand am cunoscut oameni minunati, care mi-au schimbat intr-un mod incredibil modul de a privi viata, de a o intelege si de a o accepta asa cum este ea…

Intotdeauna am privit cresterea unui copil ca un act de foarte mare responsabilitate sufleteasca, spirituala si de toate felurile si de asta am dorit, adanc in fiinta mea, intai sa ma regasesc pe mine, sa inteleg cine sunt si abia apoi sa am copii. Daca ei ar fi venit inainte, i-as fi primit cu bratele deschise, m-as fi adaptat din mers si as fi acceptat totul cu seninatate, dar nu au venit, asa ca m-am ocupat cat am putut de mine, in sensul de intreg: spirit, suflet si corp.

Cand am inteles ca, copiii nu vor veni prin metoda clasica, fizica, am simtit ca este ok si asa, ca sunt foarte multi copii care isi cauta parintii, suflete care sunt menite sa se gaseasca si am fost sigura ca acolo, undeva sunt si copiii mei.

Am avut marea sansa sa intalnesc un suflet minunat, pe sotul meu, Stefan, care mi-a impartasit in totalitate aceste simtaminte si care a fost alaturi de mine, de noua ani de cand suntem impreuna, in tot ce am facut si care m-a sustinut neconditionat.

14610559_10209283598159745_241940455_n

De-a lungul anilor am invatat foarte multe unul de la celalalt si ne-am completat in multe aspecte ale noastre si ne-am inteles si acceptat minusurile si le-am transformat pe cat am putut in plusuri. Facand asta unul cu celalalt, am simtit ca suntem pregatiti sa o facem si cand vom fi mai multi, cu copiii nostri, adica. Din acel moment universul a lucrat in favoarea deciziei noastre interioare si ne-a adus in cale povesti de viata, copii care isi asteptau parintii.

Am cunoscut, prin intermediul unor prieteni, o fetita minunata, care se afla in plasament la o familie deosebita, dar care astepta sa fie adoptata. Acestei fetite ii voi spune Minunatie, caci ne-a topit sufletele, ne-am indragostit pe loc si eu si sotul si ne-a transformat si m-a facut sa ma simt mama pentru prima data. Cand ea mi-a luat mana si mi-a pus-o pe crestetul ei si mi-a zis sa stau cu ea pana adoarme si m-a privit cu ochisori plini de iubire, desi ma stia de putin timp, am simtit ca ma topesc, atunci am luat decizia.

Acea fetita m-a privit direct in suflet si m-a primit in viata ei de parca ma stia dintotdeauna… Cum sa nu vrei alaturi de tine pe cineva ca ea? Sa-i canti seara la culcare, sa-i impletesti coditele si sa-i fii aproape in toate momentele importante ale vietii?

Atunci am decis ca a venit momentul sa infiem… Si am pornit hotarati, si eu si sotul meu, in aceasta calatorie plina de proceduri si de suisuri si coborasuri. Numai ca legislatia din Romania nu a fost alcatuita pentru suflete, ci mai degraba constituita ca o lege a hazardului, care pana la urma nu este rea (o sa vezi de ce), ci este o alta optiune.

Din aceasta cauza pe Minunatie nu am putut sa o adoptam, a fost adoptata de o alta familie, care i-a oferit multa dragoste si sustinere pe toate planurile. Pe scurt, legea nu permite sa intalnesti un copil si vazand ca esti compatibil cu el, sa poti sa-l adopti. Copilul este deja prins intr-un sistem si va fi adoptat de o familie care deja este in sistem si care isi asteapta randul sa adopte, asta dupa ce a intrunit toate conditiile. Pe moment, am fost devastati, dar, ulterior, am inteles totul foarte clar. Ea a avut o alta misiune, aceea de a ne deschide inimile si de a ne face sa intram in sistemul de adoptie, sa trecem mai usor peste toate procedurile si sa speram, ca, in final, totul va fi minunat. Si asa a fost si asa este.

Cand ea a fost adoptata, noi deja trecusem peste perioada mai grea, cu acte, evaluari, cursuri etc. Nu le dezvolt aici, deoarece se gasesc pe orice site dedicat adoptiei. Ce vreau eu sa subliniez este ca oricat de stufoase ar fi procedurile, oricat de greu ar fi totul, daca ai o motivatie puternica, pornita din inima, nimic nu iti va parea dificil si chiar multe se vor intampla mai repede decat in mod normal. La noi asa a fost…

In concluzie, Minunatie a venit in viata noastra sa ne faciliteze intalnirea cu copiii nostri. Doamne, iti multumesc mereu copila, seara inainte de culcare, cand imi privesc pruncii frumosi, cum dorm linistiti in patuturile lor, in timp ce le cant cat ii iubesc eu si tatal lor. De asemenea, un rol foarte important in a cunoaste daca suntem pregatiti sa avem proprii copii l-a avut fetita unor prieteni dragi, care ne-a umplut inima si sufletul de fiecare data cand am stat cu ea, cand a venit la noi sau am mers noi la ea si pe care o iubim din toata inima…

Totul ne-a pregatit pentru ce avea sa urmeze. Viata este o scoala plina de mari invataminte, pe care daca le iei in seama si le intelegi, iti faciliteaza mult ceea ce urmeaza. Pentru cei care vor sa infieze, le spun cu tot dragul, sa nu se sperie de ce li se spune, de ce se transmite prin mass-media, totul poate fi usor si frumos daca au inima deschisa, daca nu sunt speriati sau suparati sau inversunati pe sistem, pe proceduri s.a.m.d.

14627984_10209283598119744_2025123497_n

Lasati sa curga totul ca apa limpede a unui izvor si nu vor mai exista piedici. Noi am cunoscut pe tot parcursul adoptiei persoane foarte frumoase care lucreaza in sistem, asistenti sociali, asistenti maternali, fundatii care se ocupa de copii, oameni cu adevarat MARI, care au mare grija si care iubesc copiii fara parinti si ii ajuta sa treaca mai usor peste toate, atat pe ei, cat si pe cei care vor sa-i infieze. Si noua ni s-au spus inainte multe lucruri de genul: in sistem sunt oameni rai, nepregatiti, insensibili, procedurile sunt prea grele, tot procesul prea lung, astepti ani de zile pana ti se prezinta un copil, pana gasesti iti pierzi orice speranta si tot asa…

Ce am descoperit noi este faptul ca si asta este o alegere. Multi o sa ma contrazica poate, eu sustin insa cu tarie, ca este o alegere si atat. Daca noi alegem sa ne cramponam de toate astea, sa mergem impotriva curentului, sa vedem numai obstacole si probleme, doar asta vom intalni. Putem inca alege si altceva. Sa intalnim oameni frumosi, suflete bune, inimi deschise si totul se va desfasura mai frumos si mult mai usor. De exemplu, in mai putin de un an noi ne-am cunoscut copiii, in doi cu totul suntem deja o familie.

Daca unii o sa spuna ca tot este prea mult, nu este. Iti trebuie noua luni sa nasti un copil si alti ani sa-i cresti. Noi, in nici doi ani, avem copiii nostri de cinci, respectiv trei ani. Chiar nu a durat mult deloc! Noi am pornit sa infiem un copil, o fetita, asta pentru ca o gasisem pe Minunatie. Numai ca viata, inca o data, ne-a aratat ca alta era defapt misiunea noastra. He, he si asta dintr-o simpla bifare intr-un chestionar! Adica optati numai pentru un copil, fetita sau baiat si pentru doi, daca sunt fratiori. Pot fi si doi copii diferiti. Si Stefan, sotul, care mai are un frate cu care s-a inteles foarte bine si au crescut frumos impreuna, a spus: Hai sa optam si pentru doi, daca sunt frati! Minunatie deja plecase catre parintii ei, asa ca am mai discutat noi doi si am zis in final: Hai! Si asa i-am intalnit pe ei. Minunatie a plecat, ca sa intalnim doua Minunatii: un baiat si o fetita.

De cand ne-au fost prezentati in poze si descrieri am simtit ca inima a luat-o la goana, ca in ciuda distantei mari de sute de km, trebuie sa ajungem la ei. Un pont pentru cei care nu au probleme cu deplasarile si vor sa aiba acces la mai multi copii (sa le fie prezentati) sa opteze si pentru disponibilitate de deplasare pe distante mari. Nimic fara putin efort! In acest caz orice efort merita!

Pentru a infia doi copii trebuie, in mod normal, sa intrunesti mai multe conditii. In primul rand din punct de vedere financiar, sa demonstrezi ca ai cu ce sa-i intretii si sa le asiguri o viata buna, dar si psihic. Dupa ce am trecut cu brio peste toate, ne-au fost prezentati cei doi fratiori, copiii nostri, care ne asteptau sa-i gasim. Ne-am iubit din prima clipa. Totul a decurs natural!

De atunci traim o mare de sentimente frumoase, inaltatoare, dar trecem si prin stari de oboseala, nervozitate, agitatie, dar niciodata nu ne simtim infranti , ci mereu o luam de la capat cu forte proaspete. Cand suntem prea obositi, puii ne intreaba cu drag: Mami, tati de ce esti suparata/suparat? sau Mami/tati ai patit ceva? Wow! Deja cand ma intreaba asa, oboseala si tristetea au disparut. Mai ales daca vin sa ma ia in brate si sa ma mangaie pe par, nu mai poate fi vorba de nimic altceva… ci iubire pura.

14580595_10209277048716013_2128775782_n 14569031_10209277048796015_1007299536_n

Nu sunt de parere ca genele si mostenirile genetice pot duce la “pierderea” copiii si experiente negative cu ei. Credeti ca noi avem cele mai bune gene? Vrem sa fie copiii facuti de noi, dar stim noi de ce sufereau stramosii nostri, ne cunoastem tot arborele si apoi noi suntem perfecti dpdv fizic? Cel mai mult conteaza sufletelul lor, care este independent de oricine si orice si faptul ca, daca au venit in viata ta, nu au facut-o intamplator, ci rezoneaza cu tine si pe undeva sunteti compatibili. Eu asta cred si asta am simtit in anul pe care l-am petrecut impreuna.

De la ei am invatat si invatam in fiecare zi multe lucruri care reflecta ce avem noi mai ascuns si neexprimat, ei sunt ca o oglinda a noastra si ne ajuta sa ne depasim blocajele pe care le mai avem, zi de zi ne ofera ceva, desi aparent noi le oferim cel mai mult: un camin, mancare, hainute, educatie si, nu in ultimul rand, dragoste. Ei ne ofera, in schimb, mult mai mult – dragoste si posibilitatea de a ne cunoaste mult mai bine, de a ne intelege si de a pretui mai profund si mai inocent

Copiii sunt o binecuvantare. Nu fac parte din categoria celor care nu concep viata fara copii, dar odata ce-i ai, nimic si nimeni nu te mai poate convinge ca era mai bine altfel! Toate pe lumea asta au un rost si un sens si copiii, categoric au sensul de a infrumuseta lumea sub toate aspectele ei si de a ne ajuta pe noi, adultii sa ramanem cat mai multa vreme copii – in interior.

Sunt multe de spus, nici o carte intreaga nu ar reusi sa cuprinda tot ce simt acum legat de ce traiesc, dar pe scurt, pe cat mai scurt: Dragii mei, oferiti-le copiilor sansa unui camin, unor parinti minunati si nu veti regreta… Nu este vorba de opere de caritate, este vorba de o bucurie pe care o faceti singuri, in primul rand voua, este un plus maaaare in viata voastra, daca il puteti vedea asa.

Nu spun ca este usor, in perioada de acomodare o sa traiti momente grele, in care nu veti mai gasi echilibru intre toate aspectele vietii voastre, in care veti renunta la multe placeri personale, in care, poate hobby-urile vor trece pe planul doi sau mai departe, in care veti avea neintelegeri cu partenerul, mai ales legat de educatia copiilor si de program, dar, inainte de culcare, veti trage aer in piept, veti canta un cantec de leagan, veti spune povesti si va veti privi pruncii minunati cum dorm ca niste ingerasi si va veti simti inima mare, gata sa plesneasca de atata bucurie si de plin.

Va imbratisesz cu drag, suflete frumoase!

Alina, suflet drag , inca o data iti multumesc!”

Cum sa te descurci cu mijloacele de transport in comun in Viena?!
Filme fara egal #7. THE GIVER… cum ar fi viata noastra fara emotii?

Nu sunt comentarii

Parerea ta conteaza

Articole recomandate