Evolutie personala & spirituala Visuri & Inspiratie

Traim pe un amarat de punct albastru, infim si palid.

24/01/2018

Uita-te bine, bine, dar bine de tot la aceasta imagine. Da, nu pare ca este cea mai frumoasa, este si neclara, si cam uratica. Nici macar un biet filtru nu are. Dar acolo, punctul acela mic incercuit este Pamantul nostru. Viata noastra. Pierdut intr-o mare de stele, de planete, de vietati stiute si nestiute, de gauri negre si cine mai stie ce… caci va mai dura sa aflam tot ce e de aflat.

Poza este realizata de Voyager in 1990, la rugamintea lui Carl Sagan care a mai dorit un ultim instantaneu al Universului, la o distanta de 6 miliarde de kilometri. The Pale Blue Dot, asa cum l-a denumit Sagan, este unul si acelasi cu ceea ce vedem de pe fereastra casei noastre, prin parbrizul masinii, sub picioarele noastre si deasupra copacului care ne tine umbra. Doar perspective diferite.

Traim pe un amarat punct albastru. Cu cat ne uitam la poza, cu atat pare totul atat de mic, fragil, derizoriu chiar. Si cu toate acestea, aici, in punct… atatea evenimente, sentimente, miscari, explorari se intampla.

Unii se nasc si altii respira pentru ultima oara. Unii isi cumpara pantofi noi si altii se impaca cu marea iubirea. Cineva tocmai s-a trezit din coma, iar o mama plange de fericire la salvarea pruncului ei. Cineva se plictiseste alegand un nou film pe Netflix. Cineva isi da comanda pe Amazon Prime. Cineva chiar acum a simtit primele contractii ale nasterii, altcuiva i se ia tensiunea. Cineva da BAC-ul, altcineva il pica. Cineva se indragosteste si pe undeva petalele florilor de cires sunt duse de vant in zare. O floare tocmai se deschide, iar intr-o alta parte a punctului luna se pregateste de culcare. Un pilot admira un apus, in timp ce un pasager tocmai a atipit. Cineva tocmai a plonjat in ocean, sarind de pe o stanca cocotata. Cineva tocmai a deschis o sticla de sampanie, de ziua lui. Cineva s-a inscris la maraton, iar altcineva tocmai isi deschide o noua sticla de bere. Cineva semneaza primul lui contract de munca. Cineva se desparte de jumatatea lui, poate inspre mai bine. Cineva rade in hohote, chiar acum. Cineva se plimba cu picioarele goale printr-un camp de flori. Cineva face un instantaneu si il posteaza pe facebook.

Atat de multi suntem. Si milioane de trairi zi de zi, clipa de clipa. Colorate toate in nuantele curcubeului. Zile mai grele, mai triste, altele mai vesele si mai incurajatoare.

SUNTEM AL NAIBII DE NOROCOSI SA FIM AICI. 

Pe un “palid punct albastru”.

Poate ca nu exista vreo dovada mai buna a nebuniei vanitatii umane

decat aceasta imagine indepartata a maruntei noastre lumi.

In opinia mea, subliniaza responsabilitatea pe care o avem

de a ne trata cu mai mare blandete unul pe celalalt

şi de a pastra şi iubi palidul punct albastru,

singurul camin pe care il cunoaştem.”

Carl Sagan

Sansele sa ne nastem sunt ataaaaaaat de mici, incat bat la usa improbabilitatii mai degraba. Si cu toate acestea, chiar aici suntem. Nascuti. Traind. Uitand sa ne bucuram de aceasta sansa, de atat de multe ori.

Savureaza! Savureaza acest noroc, aceasta oportunitate cu care am fost investiti. Traieste, vibreaza, danseaza, uita-te la cer si multumeste, pentru ca exact asa cum e viata ta, buna, rea, grea, usoara, cu urcusuri, cu vai, cu pietricele sau bolovani pe ea… este un DAR. Da, stiu! Suna a cliseu, dar poate nu a ajuns sa fie un cliseu chiar degeaba!

Poate cuvintele mele exprima prea putin, asa ca il las pe Carl Sagan sa ne inspire cu citate din faimoasa lui carte Un palid punct albastru:

„Priviti din nou acel punct. Acolo ne aflam noi. Este casa noastra. Suntem noi. Pe acesta si-au trait si isi traiesc viata toti cei pe care-i iubesti, toti cei pe care-i stii, toti cei despre care ai auzit si, pana la urma, toate fiintele umane care au existat. Acolo se afla totalitatea bucuriilor si suferintelor noastre, mii de religii, ideologii si doctrine economice increzatoare, fiecare vanator si culegator, fiecare erou si las, fiecare creator si distrugator de civilizatie, fiecare rege si taran, fiecare tanara pereche indragostita, fiecare mama si tata, copil plin de speranta, inventator si explorator, fiecare moralizator, fiecare politician corupt, fiecare «superstar», fiecare «lider suprem», fiecare sfant si pacatos din istoria speciei noastre a trait acolo – pe un fir de praf suspendat intr-o raza de soare.

Sa apreciem… VIATA. Atat doream sa zic, de fapt!

„Un fir de iarba este ceva obisnuit pe Pamant;

pe Marte va fi un miracol.

Iar daca un fir de iarba este nepretuit,

care este valoarea unei fiinte omenesti?”

                                                                                                                                               Carl Sagan, Un palid punct albastru

Sursa foto: NASA

Tu realizezi cat noroc ai sa fii aici?

 

Primele trei documente OBLIGATORIU de obtinut daca te muti in Austria
Pentru iubitorii de costite... 2 recomandari in Viena. Ce sa mai! Te lingi pe degete!

Nu sunt comentarii

Parerea ta conteaza

Articole recomandate