Visuri & Inspiratie

Tu cand ti-ai oferit ultima oara cateva minute pentru a nu face nimic? Dar, chiar nimic?

13/04/2018

Am plecat la ski acum cateva saptamani, pentru prima oara de cand locuiesc in Austria. Da, paradoxul de a fi atat de aproape de toate partiile faine din Europa. Dar, am ajuns, asa intarziat. Eram in Ellmau, langa Kitzbühel, pe balconul camerei noastre, tragand aer in piept cu greu, deoarece panorama era pur si simplu breathtaking. Ochii mei se chinuiau cu greu sa inmagazineze toate detaliile, de la creasta ascutita a muntelui, ascunsa sub o patura de zapada proaspata, la o Super Luna mare cat o mandala supradimensionata, ascunsa pe furis in spatele unor norisori aproape transparenti, luminitele de la casele din jur palpaiau flamand, iar aerul, oh! aerul iti intra in plamani unde striga “Proaspaaaaat!”.

Am inghetat la propriu, dar efectiv nu puteam sa ma desprind din acest locsor de rai, din imaginea aceasta idilico-fantastica, din epifania ce se dezlantuia in mine, din timpul care se supendase in admiratie.

Mai tarziu, la cina, cineva ne povestea de o noua aplicatie, premiata de Apple Store in 2017, numita Calm. Nestiind de ea, am tot intrebat una, alta si, din ce am inteles eu, cu cei cativa neuroni functionali in vacanta, este ca ar fi o aplicatie unde iti apar diferite imagini faine si trebuie sa te holbezi la ele o anumita perioada determinata de timp, sa zicem 15 minute ca sa te calmezi.

Si am ramas socata! Traim pe acesta Pamant minunat, poate rai printre raiuri, ce ne ofera miliarde de bucurii mici de admirat, de la un apus lenes, la o floare de primavara, de la un copac ale carui frunze se misca in bataia curioasa a vantului, la aerul de iarna inghetat, de la plaje cu palmieri, la nisip in toate culorile posibile, de la munti si vai la deserturi si rauri, de la toata frumusetea la care ne putem noi gandi si pana dincolo de cele mai indraznete imaginatii de-ale noastre.

Si dam toate acestea la o parte, caci de! sunt acolo! Ce rost are sa le si respectam, apreciem, valorizam cand putem in cateva secunde sa ne instalam o aplicatie si sa stam cu ochii holbati intr-un ecran. Logic, nu? Asa ca atunci cand am dat de citatul de mai jos, mi s-a parut ca reflecta exact acest paradox al stupizeniei in care uneori ne afundam:

“Nobody sees a flower – really – it is so small it takes time – we haven’t time – and to see it takes time, like to have a friend it takes time.”

Georgia O’Keefee

Da, nu prea mai avem timp de nimic. Simt si eu asta si tot o aud in jurul meu. Dar revin, ca un disc stricat, la acelasi mesaj, din nou si din nou. Este imperios necesar sa ne gasim timp pentru a admira, pentru a ne minuna, pentru a ne lasa surprinsi de frumusetile efemere ale vietii, de o prietenie, de o vorba buna. Peste 40 de ani toate drumurile haotice de colo-colo, tot stresul pentru nimicuri nici macar nu vor mai fi o vaga amintire. Vor fi doar pulbere si praf, timp irosit inutil, sanatate aruncata pe fuga, celule chinuite in van. Vor ramane, peste ani si ani, cand o sa avem pielea stafidita, doar visurile implinite si amintirea bucuriilor mici si mari pe care alegem sa le traim.

Asa ca, acest articol este o invitatie sa gasim clipe in care sa lasam telefonul, televizorul, tableta sau mai stiu eu ce gadget mai exista, sa plecam cu mana si buzunarul gol intr-un colt de natura si sa nu facem nimic. E groaznic de greu, asta garantez! Am testat! Dar, cu atat mai mult, e o dovada de cat de mult au nevoie de asa ceva spiritul si fiinta noastra. Cateva clipe, nu cer mult. Doar tu cu tine insuti, doar bataile inimii si ciripit de pasarele, zero notificari sau bazait-uri ale unui aparat rece devenit rege in viata noastra, fara carti, caiete sau alte distrageri. Chiar nimic! Singuratatea implinitoare din cand in cand face minuni!

Imi aduc aminte vag de ceea ce citisem prin clasa a XII-a, la filosofie, scris de iubitul meu Blaise Pascal. Cuvintele exacte au ramas scrise pe un caiet din scoala, am luat cu mine doar esenta. Ca deseori, noi, oamenii din tarile civilizate, am face oriceeeee ne sta in putinta pentru a nu ramane singuri. Fugim de noi insine la orice distractie, iesire in oras, intalnire sau zgomot, mai nou in ecrane luminoase ce ne transporta fals in orice alta parte decat cea in care suntem de fapt… pentru ca ne e FRICA sa ramanem goi-goluti in fata noastra. E nevoie de curaj sa fii singur, chiar si cateva ore. Implica sa te asculti, sa fii atent la tine si, cine stie, ce poate iesi la iveala. Mai bine cu fuga, nu dai nas in nas cu niciun demon interior.

Si tot fugind, o sa ajungem fix NICAIERI. Caci toate raspunsurile sunt in noi, toata calmitatea de care avem nevoie se gaseste deja in firea noastra, dar e nevoie de TIMP ca sa iasa la iveala.

Da, cercul se inchide… si revenim la TIMP. Sa ni-l oferim, e cel mai de pret cadou pe care ni-l putem darui!

Sa alegem mai intelept!

Inca avem timp!

Sursa foto Deer’s Photography.

 

(Visited 48 times, 1 visits today)
Carti de citit intr-o viata #5. The Artist's Way - redescoperirea creativitatii din tine
Am terminat propriul El Camino, de 600 de km, prin Schönbrunn

Nu sunt comentarii

Parerea ta conteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole recomandate