Viata & Iubire Visuri & Inspiratie

Uimitoarea poveste de dragoste dintre Ioana si Sergiu Cilibidache – cel mai Mare dirijor roman!

13/05/2020

Intr-o lume in care cuplurile exceptionale sunt tot mai rare, cineva mi-a amintit printr-un text de Ioana si Sergiu Celibidache.

Si, citindu-l, mi-am spus ca mai exista speranta.

Ioana si Sergiu Celibidache, frumusetea nebuniei care se numeste IUBIRE*

– Stii tu cine este Ioana? l-a intrebat odata Sergiu Celibidache pe un prieten de-al sau.

– Stiu si eu?! baigui acela de teama unui raspuns gresit.

– Ioana este insasi viata!

Zeci de ani mai tarziu, dupa disparitia fizica a marelui compozitor si dirijor roman, fu randul Ioanei sa-si intrebe o prietena:

– Tu stii cine era Sergiu? Imi manca aerul! Nu voia saracul, dar mi-l manca. Eu nu mai respiram. Si cred ca am fost un fel de eroina ca i-am rezistat.

Exuberanta, frenetica in felul ei de a trai, „ o cratita mereu in clocot”, cum se descria ea insasi, dar, in aceeasi masura,  calda si apropiata, o femeie plina de har spiritual, si, nu in ultimul rand, o pictorita de mare talent. Supranumita „sora mai glumeata a lui Paul Klee”, Ioana Celibidache a fost timp de 45 de ani nu doar sotia lui Sergiu Celibidache, ci insasi viata lui.

S-au intalnit in Buenos Aires la Teatrul Colon, unde Celibidache, in varsta de 38 de ani, se afla in turneu cu orchestra Filarmonicii din Berlin.  Ioana venise in Argentina cu al doilea ei sot, Nicolae Duca, „baiat de baiat”, „licentiat in drept”, cu un cap de „fanariot afurisit”, doar ca sa-i arunce rutinii vietii manusa provocarii unei aventuri.

In acea seara orchestra interpreta Simfonia a IV-a a lui Brahms. Cand l-am vazut pe Sergiu Celibidache, spunea ea mai tarziu, octogenara deja, am fost ca lovita de apoplexie. Nu mai vazusem si nu mai auzisem asa ceva pana atunci. Ce a facut tanara Ioana, de 26 de ani, care la patru ani era „praf” dupa baiatul spalatoresei familiei ei; la noua ani era „lulea” dupa baiatul bancherului parintilor ei, iar la 15 ani era deja maritata? Dupa concert a mers direct in cabina lui Celibidache sa-i ceara un autograf pe programul orchestrei. A fost un „coup de foudre” pentru amandoi!

– Sergiu m-a masurat cu privirea de jos in sus, apoi s-a uitat cu privirea catifelata in ochii mei si am plecat zbuciumata…

Ajunsa acasa, Ioana, fara pic de retinere, ii declara sotului:

– Draga, l-am gasit pe barbatul vietii mele!

Si a plecat. A lasat totul si a plecat. Sotul a crezut ca e o joaca, o gluma, ca Ioana a innebunit. Spera intr-o revenire a ei dupa ce-i trece frenezia amorului.

– „Jamais!” a fost raspunsul Ioanei. „Je suis partie pour la vie!”. Si asa a fost.

Timp de 45 de ani, pana la disparitia pamanteasca a lui Sergiu Celibidache, Ioana l-a urmat pretudindeni, cu sevaletul sub brat, oriunde acesta avea concerte: Italia, Anglia, Danemarca, Suedia, Germania…

Intrebata cat de greu sau cat de usor i-a fost sa traiasca atatea ani in intimitatea lui Celibidache, Ioana Celibidache raspundea senin:

– ”Nu stiu. Mie mi s-a parut a fi un dar de la Dumnezeu.”

Despre Sergiu Celibidache s-au scris nenumarate biografii, dar „una mai proasta decat alta”, spunea Ioana Celibidache, deoarece nici una nu a reusit sa patrunda esenta clocotului existential al dirijorului. Celibidache era altfel: un tumult, un vulcan, o furie, foarte critic, disciplinat, nu accepta mediocritatea. Un om care-si cunostea valoarea, dar care adesea se purta ca un copil. Te jucai cu el, era vesel, era amuzant.

In cartea „ Sergiu altfel…” Ioana Celibidache vorbeste despre Omul Celibidache, despre felul acestuia de a fi, despre obiceiurile si comportamentul lui, cu care s-a obisnuit atat de greu: sa fii prezenta la cele cinci minute de rugaciune ale dirijorului inainte de concerte, sa fii disciplinata, sa fii punctuala in orice, sa fii intotdeauna acasa cand venea de la repetitii.

Cat de usor poate fi sa stai alaturi de o fiinta care traia exclusiv prin orchestra si repetii, iar tu sa fii mereu disponibila pentru el?

– Era acaparator, spunea Ioana Celibidache, nu puteam sa fac tot ce-mi doream. Daca reuseam sa ies cumva de sub umbra lui, Sergiu intotdeauna ma determina sa inteleg ca e foarte important sa stau cu el. Si tot ea gasea raspunsul vindecator:

– ”Dar si eu eram la fel, ingrozitor de acaparatoare”.

Doua firi atat de profund personalizate artistic, atat de libere in cuget, au trait esenta iubirii fara a umbri calea destinului celuilalt. Dimpotriva.

– Sergiu, spunea Ioana Celibidache, m-a crescut. Eu eram tanara si toata teoria lui despre viata am absorbit-o ca un burete. El a fost cel care a incurajat-o sa urmeze cursuri de pictura si tot el era cel mai dur critic al tablourilor ei.

– Ce-s chestiile astea? intreba Celibidache dupa ce privea indelung un tablou pe care sotia sa il semna simplu cu „Ioana”. Unde vrei sa ajungi? Nu vezi ca nu-i organic? Pentru Ioana Celibidache pictura a fost cea care i-a adus totul in viata, inclusiv pe Sergiu Celibidache. Am descoperit pictura in el, spunea ea. Eu intotdeauna am mazgalit. Nu cautam. El m-a invatat sa caut.

Spre sfarsitul vietii, marele dirijor, ale carui concerte erau „adevarate liturghii simfonice” (Klaus Umbach), privea timp indelungat tablourile Ioanei, in care nu erau pictate lucruri, ci efecte, stari si o intreba:

– ”Cum faci tu sa ajungi la Dumnezeu cu pictura?”.

Ioana nu-i raspundea. Nu eram demna de raspuns, spunea ea. Si totusi Iubirea nu e de ajuns? Unora le este de ajuns.

– Au existat certuri, dispute sau conflicte in familia Celibidache?

– Bineinteles ca au existat, spunea razand Ioana Celibidache, amintindu-si cum a plecat odata de acasa suparata ca sotul ei nu vroia in ruptul capului sa inchida gastele pe care le aveau la „casa de moara” , vila lor ce se afla la 100 km de Paris. Gastele sau eu, a fost ultimatumul Ioanei. Celibidache a ales gastele, iar sotia si-a facut bagajele si a plecat… pentru cateva zile, dupa care dirijorul a cedat in favoarea sotiei.

– „Ne certam, dar nu ne plictiseam!” Pare a fi secretul fericirii familiei Celibidache. Sa inveti sa razi cu „adversarul”, nuanta mai tarziu Ioana. Sa razi chiar daca nu ai de ce, altfel, te plictisesti de te ia dracu! Asa au ras 45 de ani!

– Barbatul meu s-a prapadit asa, dintr-o data. Dupa moartea dirijorului, in anul 1996, Ioana Celibidache a intrat „intr-un tunel al durerii”. A incetat sa picteze, iar cei cinci caini Saint-Bernard, pe care dirijorul ii ingrijea personal, au refuzat mancarea pierind de foame. Viata isi pierduse sensul.

Salvarea a venit tot de la Celibidache: Ioana a inceput sa scrie despre el,  simtindu-l astfel aproape, veghind asupra ei.  Sergiu e aici, spunea ea absolut convinsa. E cu mine. Nu e mort. E transparent.

*** Viata este un dar ce ni se retrage la un moment dat. Ea nu dainue si nu ar trebui sa avem aceasta pretentie la dainuire, spunea la apusul vietii (2012) Ioana Celibidache.

Sa nu uitam insa sa radem asa cum au facut-o Ioana si Sergiu Celibidache.

PS1: Daca esti curios sa il vezi pe marele maestru “in actiune”, iata-l dirijand Rapsodia Romana in 1978. Plin de verva, cu miscari ample, electrizant (mai ales incepand cu minutul 7:40 si 8:16), cu mimica si energia pentru care era faimos in intreaga lume.

PS2: Fascinata de personajul Celibidache, recomand acest documentar fain despre el. Nu este o capodopera a filmarii, dar aduce o lumina asupra omului si asupra caracterului celui mai mare dirijor roman.

“Cultura nu este altceva decât drumul către libertate.

Arta este libertate, cu toate că ea te prinde în senzaţii.”

Sergiu Celibidache

(Visited 31 times, 1 visits today)
Voyage prin cutia cu fleacuri... sau amintiri... leapsa preluata de la Gabriel Liiceanu
Cand zona de confort iti devine propria inchisoare

Nu sunt comentarii

Parerea ta conteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole recomandate


error: naughty user !!!