Calatorii Visuri & Inspiratie

De la ibric la mazagran, apoi la prima cafenea din Bucuresti din 1667 si pana la curiozitati nestiute despre cafea

26/03/2020

Nu imi place sa am multe lucruri. Chiar din contra, de ani de zile sunt intr-un proces de a minimaliza, de a simplifica, de a ramane doar cu ceea ce imi este drag.

Insa, imi face o incomensurabila placere sa cumpar cate ceva, de calitate si de suflet, de oriunde calatoresc. Si nu vorbesc aici de magneti, brelocuri si altele. Ceva specific, ceva cu istorie, poate chiar de la un targ de vechituri. Ceva cu poveste.

De asta imi aduc aminte in fiecare dimineata, cand pun ibricul pe foc. Ibric achizitionat din Bosnia si Herzegovina, din Sarajevo. Cand il ating, imi rasare in minte privirea localnicul care ne-a recomandat pe cel mai bun fabricant de ibrice din bazar. Mirosul magazinului minuscul, plin doar cu ibrice de cupru, seturi metalice filigranate, de ceai si cafelute turcesti. Mainile lui mari, cu buricele degetelor negre, de la metalele cu care se indeletnicea zilnic, am banuit eu. Parul grizonat si zambetul lui larg. Am stat la povesti mai bine de jumatate de ora, povestind intr-o engleza chinuita, ca e la a patra generatie de creatori de ibrice. Are trei copii, preferata lui fiind fiica sa, careia nu ii poate spune niciodata nu. Cum as putea oare sa uit?

Ibricul plamadit din pasiunea si mainile lui ramane strajer ca asa ceva sa ramana viu. Uitandu-ma la aceasta capodopera de pe aragazul meu, parca simt pe piele cum batea soarele de vara tarzie in magazinul lui. Iar fiica mea, de doar cateva luni, era in marsupiu, treaza, privindu-ne cu ochi mari si curiosi. Iar eu eram fericita. Da, cand ating ibricul, eu sunt iarasi fericita. Si istoria lui se revarsa in bucataria mea, zi de zi.

Cafeaua o masor cu o lingura cu codita impletita, ce a apartinut bunicii sotului meu, adusa tocmai din Sankt Petersburg, din cate am inteles. Nu are gura sa imi impartaseasca toate povestile pe care le-a auzit, de-a lungul atator veacuri, dar tare m-as bucura, daca asta ar fi, cumva, posibil. Iubesc sa onorez stramosii, am o pasiune pentru arborele genealogic, pentru povesti de familie, pentru tot ce tine de vechi, arhaic, ancestru. Pentru ca toti strabunii nostri sunt in noi, invizibili, chiar daca noi ii ignoram.

Presar cafeaua din borcanul vesel, cum il numesc eu. Adus din Lisabona, de pe o strada atat de ingusta si atat de abrupta, pe care, din pacate, nu cred ca as mai gasi-o in labirintul orasului, nici daca m-as chinui un an. Si astfel, momentele petrecute in Lisabona, la pas, alaturi de sotul meu, se cuibaresc in inima mea. Orasul pe care amandoi il iubim, in care ne-am muta oricand, de care ne-am indragostit fara leac.

In timp ce totul bolboroseste acolo, in vraja aromei si in alchimia elementelor, imi aleg cana. In fiecare zi e o alta.

Pentru ca nu detin un set normal de cani, ca toti oamenii. Eu am cani desperecheate, aduse de peste tot, fiecare cu o poveste. Ieri am savurat cafeaua in cana pe care scrie “Cup of gratitude“, adusa din Costa Rica. Cand o tin in maini, imi reamintesc sa spun pentru ce sunt recunoascatoare in viata mea, cu fiecare sorbitura de cafea.

Acum doua zile am ales cana pe care scrie “Make a wish“, adusa din Georgia. Si chiar sunt sarguincioasa, imi aleg o dorinta!

Alteori, mai ales cand am musafiri, aleg canile mele preferate, doua surori complementare, alese tot din Bosnia, din Mostar. Sunt realizate complet hand-made, pictate manual in stil pointilist, de un galben si un albastru care redesteapta in mine amintirea a cat de mult am iubit calatoria in Bosnia si, mai ales, timpul petrecut in Mostar.

Iarna, in weekend, imi savurez cafeaua in sufragerie, fie in timp ce ma joc cu Ariana, fie citind o carte sau povestind cu sotul meu, de una de alta. Imi ia mult timp sa o termin, sorbiturile sunt mici si rare.

Paharul de apa, gasit intr-o piata de vechituri din Florenta, de un albastru intens si cu incrustatii delicate, ii sade alaturi cafelei, partener de discutii si de viata de servitudine. Palmierul de doi metri din coltul camerei din Germania, palaria din Vietnam, agatata pe perete, turnul de bagaje vechi, unele chiar din 1910 sau 1930, colectionate din toata Europa, tot de pe la targuri de vechituri, ametistele mele de suflet din Brazilia… fiecare si toate, in acelasi timp, imi sunt calauze in noua zi.

Da, in doar cinci minute, am calatorit in tarile mele preferate, am fost infuzata de amintiri dragi si acum, pot sa imi incep ziua.

Si uite, chiar asa, intr-o dimineata, fermecata de aceste momente, am inceput sa caut febril istorisiri despre ibrice, cafea si voiajul  lor inspre Romania. Sper sa savurezi si tu relatarile si povestile de mai jos, pe care le-am adunat din doua surse: „Din Bucurestii de ieri” (George Potra – 1990) si „Bucurestii romantici” (Iuliu Moisil – 1935). Imi doresc enorm sa ma delectez si cu noua carte lansata pe tema cafelei, intitulata “Confesiunile unui cafegiu“, de Gheorghe Florescu, dar inca nu am ajuns in Romania.

Voiajul cafelei

Incerc sa imi imaginez cum erau primele cafenele din istorie… Cel mai probabil deschise in secolele XV si XVI. La Mecca sau poate Damasc, la Constantinopol sau chiar Cairo. La vremea aceea, cafeaua era procurata, cel mai probabil, din Etiopia (potrivit legendei, cafeaua a fost descoperita de un pastor etiopian pe nume Kaldi, prin secolul IX d.Hr., care a observat ca ale sale capre sunt mult mai energice dupa ce se delecteaza cu bobitele rosii) sau Yemen (primele dovezi documentate istoric despre consumul de cafea apar la calugarii Sufi din Yemen, care consumau bautura obtinuta din boabele prajite si rasnite, ca energizant in timpul ritualurilor religioase). Apoi cafeaua isi continua calatoria si expansiunea, din Peninsula Arabica inspre Persia, Turcia si Africa de Nord.

In Europa, cafeaua apare prima data in Venetia, in a doua parte a secolului al XVI-lea, de unde se raspandeste in celelalte colturi ale continentului. Prima cafenea apare in Roma, in 1645. Olandezii, mari colonizatori la acea vreme, sunt cei carora merita sa le multumim pentru raspandirea, la scala din ce in ce mai mare, a cafelei in Europa. Curand, in secolul al XVIII-lea, cafeaua ajunge si in Lumea Noua, unde coloniile incep sa o cultive (mai ales in insula Java la inceput) si, astfel, se paveaza drumul lor, spre a deveni principalii exportatori de cafea din lume la ora actuala.

Istanbul, Constantinopole, Bucuresti si alte metropole

Istoria nu consemneaza cu exactitate cine a fost primul roman care a gustat aceasta licoare magica si parfumata. Legenda ne spune insa ca un curtean de-al domnitorului Bogdan cel Orb, aflandu-se in solie la Poarta Otomana, a fost tratat de sultan cu o bautura aromata si fierbinte dar ca, nestiind cum sa o bea, s-a oparit la limba in timp ce sorbea din necunoscuta licoare. Sarmanul logofat nu avea cum să stie ca peste veacuri această bautura nu va lipsi din nicio casa romaneasca.

Cert este ca, in scurt timp, de la mesele domnitorilor romani incepe sa fie nelipsita cafeaua, o masa rafinata din acele vremuri nefiind considerata una completa daca nu se ofereau onoratilor oaspeti ciubuce si cafele.

Prima cafenea (“cahvenea”) din Bucuresti s-a deschis in anul 1667 si a fost proprietatea unui fost ienicer – pe numele lui Kara Hamie – si se afla cam pe locul unde este acum palatul Bancii Nationale.

Incetul cu incetul cafeaua si cafenelele au devenit o prezenta comuna in peisajul Capitalei. Bineinteles, cafenelele au devenit si “locuri de discutie, agitatie si opozitie impotriva stapanirii”. Acest lucru nu era pe placul conducatorilor si, ca urmare a unui pitac de la 1782, “se porunceste, cu toata severitatea, sa nu se discute in cafenele in legatura cu domnia sau stapanirea turceasca.”

Un caputiner si un mazagran, va rog! 

Perioada de glorie a cafenelelor a fost in cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea si la inceputul secolului al XX-lea. In cafenelele vestite ale vremii, asemeni celei deschise de polonezul romanizat Fialkowski pe strada Campineanu de azi, se întalneau cele mai reprezentative figuri ale orasului: actori, diplomati, profesori, artisti, scriitori sau juristi.

“Fialkowski nu mai era o cafenea, ci ajunsese o adevarata institutie.”, nota Constantin Bacalbasa. Si tot el mentiona ca “aci atatia poeti tineri si scriitori, la cari incepuse a le miji talentul si mustatile, au sorbit svarturi cu un pic de rom, caputinere si au scos pe nas rotocoale de fum”.

Scriitori precum Caragiale, Macedonski sau Nicolae Filimon, actori vestiti dintre care amintesc doar pe Grigore Ventura, C.I. Nottara, Petrache Liciu sau Ion Livescu “isi faceau veacul” la Fialkowski. S-au deschis, mai apoi, la fel de vestitele cafenele Capsa, Terasa Otetelisanu, Rigler, Kubler, High Life, Cafe de Paris si atatea altele. Cafeneaua Capsa a fost insa, de departe, cea mai faimoasa. Infiintata de Grigore Capsa in anul 1891, Capsa a fost un important spatiu cultural si politic al societatii bucurestene. In prima perioada, pana la Primul Război Mondial, aici obisnuiau sa vina Alexandru Ghica, Radu Vacarescu, Misu Vacarescu (Claymoor), precum si scriitori si gazetari politici ca George Lahovary, Nae T. Orasanu, Cincinat Pavelescu etc.

Hotelul si cafeneaua Capsa, 1909.

Cafeaua servita in aceste celebre cafenele nu era doar o simpla cafea: se putea alege dintre diferitele variante ale aromatei licori: șfarț, turceasca, capuținer, mazagran sau vestitul marghiloman. Pentru ca sunt convinsa ca v-am starnit curiozitatea, o sa va spun si cateva dintre retete:

ȘFARȚ – era cafeaua neagră (numele provine din germanul “schwarz”, care inseamna negru) mai subtire, fara caimac si fara adaus de lapte, facuta dupa moda germana a vremii.

CAPUȚINERUL – o cafea cu lapte, dar cu mai multă cafea decat lapte.

TURCEASCĂ – cafea neagra, dar cu mult caimac (spuma groasa si aromata o deosebea de șfarț). Un citat faimos descrie cafeaua turcească astfel: “Cafeaua trebuie sa fie neagra ca iadul, tare ca moartea, la fel de pura precum un inger si dulce ca dragostea.” Cafeaua turceasca se bea incet, fiind insotita de un pahar cu apa sau cu lichior de menta. In cafeaua turceasca nu se adaugă niciodată frisca sau lapte.

MAZAGRAN – bautura racoritoare preparata din cafea neagra foarte concentrata, in care se introduceau bucatele de gheata.

MARGHILOMAN – avand o intreaga istorie in spate, aceasta denumire care poate parea unora dintre voi ciudata, face referire la un tip de cafea considerat ca fiind o specialitate romaneasca, inventata de Alexandru Marghiloman, prim ministrul Romaniei (in perioada martie – noiembrie 1918).

„Pe cand se afla la vanatoare pe domeniul sau din judetul Buzau, valetul a constatat ca uitase sa ia apa. Fire intreprinzatoare, conu’ Alecu (n.r. porecla lui Marghiloman) nu l-a certat pe omul sau de incredere, ci i-a cerut sa puna in ibric rom de Jamaica in loc de apa”, sustine scriitorul Nicolae Penes.

Cu o aroma deosebita, datorata unei retete pe masura, aceasta se fierbea in ibrice asezate pe nisip incalzit cu carbuni si se servea in cesti foarte mici, fara toarta, cunoscute sub numele de “filigeana”. Rafinata si celebra, bautura, veche de mai bine de o suta de ani, se prepara astfel: se fierbeau la foc mic 70 ml. de coniac, 30 ml. de apa si doua lingurite de zahar. Cand clocotea, se adaugau trei lingurite de cafea. Se lua ibricul de pe foc si se acoperea trei minute “ca sa se lase zatul”. Se turna amestecul in ceasca si se savura cu inghitituri mici.

Batrane curiozitati, de sorbit pe langa o cafea aburinda.

1. Cuvintelul acesta magic “cafea” isi are originea etimologica in arabescul “qahwah” care insemna vin. Motivul se ascunde in faptul ca la acea vreme, vinul lor era preparat intr-un mod similar, preparat si baut fierbinte. Olandezii, cum sunt ei initiatori, l-au transformat in „koffie”, care si-a luat, usor, usor, mantia englezeasca prea bine cunoscuta de „coffee”.

2. Imagineaza-ti un fir rosu, rasfirat de-a lungul intregului glob. Este „centura de cafea”, un cerc imaginar care alearga de-a lungul Pământul intre paralela 23 Nord si Paralela 25 Sud. In aceasta regiune, care include mare parte din Africa, Asia si America Centrala si de Sud, sunt indeplinite conditiile optime pentru cultivarea arborilor de cafea.

3. Banuiesc ca stii ca petrolul este cel mai comercializat produs din lume. Dar faptul ca, la scara globala, cafeaua sade bine pe locul doi, ce sa zic?, spune ceva despre “dependenta” sau “pasiunea” noastra pentru ea.

4. In 1932 Brazilia nu isi permitea sa isi trimita atletii la Olimpiade, asa ca i-a urcat bine mersi pe un vapor, alaturi de multa cafea, care a fost vanduta in diferite porturi de pe drum, finantandu-le astfel calatoria.

5. Cafeaua nu este un fruct, ci samburele unui fruct. Imagineaza-ti copaceii de cafea, mici, robusti, plin de vitalitate. Fac niste fructe rosii si rotunde, care seamana cu ciresele. Si inauntrul fiecarei bobite se afla doi samburi, ca yin si yang, doua jumatati perfecte. Doua bobite de cafea.

(Visited 211 times, 1 visits today)
Infofolitul copilului, caciula cea disputata si experienta mea cu mamele din Schönbrunn.
Filme fara egal #18. Top 5 seriale care m-au fascinat pana la lipsa de somn...

2 comentarii

  • Reply Narcisa 19/06/2020 at 10:57

    Buna Aly,

    As putea sa citesc articolele tale toata ziua, daca mi-ar permite timpul :)) Dar printre pauzele de la job mai deschid putin site-ul tau sa vad daca a aparut un articol nou. Vreau sa iti spun ca scrii foarte frumos si sunt foarte incantata ca am descoperit pagina ta, mai ales ca urmeaza sa ma mut luna aceasta in Viena si am gasit multe informatii folositoare, lucru pentru care vreau sa iti multumesc.
    La cat mai multe articole faine!

    Numai bine,
    Narcisa

    • Reply Alyyy 21/06/2020 at 14:21

      Ciao Narcisa,

      multumesc pentru comentariul si cuvintele tale frumoase. Nu e sentiment mai frumos ca acela sa stiu ca ceea ce scriu ajunge la locul potrivit, in viata persoanei potrivite. Relocare usoara si acomodare implinitoare iti doresc!

      Toate cele bune,
      Alina

    Parerea ta conteaza

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    Articole recomandate