Viata & Iubire

Jurnalele de sarcina si jurnalele de viata – “comoara” sufleteasca pentru copii tai.

06/03/2020

Jurnale de sarcina

Dupa ce ti se spune ca nu vei putea avea niciodata copii si, totusi, dupa multe carari strabatute, nopti nedormite, solutii incercate… te uiti, pentru prima oara, pe ecranul ecografului si auzi bataile unei inimi mai mici decat o bobita de mustar… simti binecuvantarea aceasta atat de profund… incat nu mai esti si nu vei mai fi niciodata la fel.

Iubeam sa imi mangai pantecul, sa ii vorbesc micutei minuni, sa ii citesc cu voce tare, sa dansam impreuna pe ritmuri de tobe africane. Cu totii venim pe lume ca o celula unica, mai marunta decat un graunte de nisip. Mult mai marunta. Minuscula. Invizibila ochiului uman. Vizibila privirii divine.

Impartiri. Inmultiri. Adunari si scaderi.

Materia trece dintr-o mana in alta, atomii zboara incolo si incoace. Miracol, mister, blandete, necunoscut. Dupa 40 de saptamani, sase trilioane de celule isi deschid calea spre lumina, spre brate moi si calduroase, spre viata, asa cum o stim.

Din primele saptamani de sarcina am simtit nevoia si dorinta de nestavilit de a crea un jurnal de sarcina. In care sa colectionez poze, franturi din viata noastra, ganduri, emotii, trairi, momente suspendate in timp si spatiu… si care sa ramana amintiri peste ani si ani, peste decenii si, cine stie, poate chiar generatii.

Am ajuns la magazinul meu preferat, doldora de pensule, acuarele si produse pentru hand-made. M-am plimbat mai bine de o ora printre rafturi si am cules, in loc de flori salbatice de pe campuri verzi, doua albume mari pentru schite, pensule, cerneluri, o pana cu penita si multa imaginatie.

In noua luni de sarcina am asternut, fila cu fila, amintire cu amintire, pagina dupa pagina, tresarire dupa tresarire tot ce mi s-a parut frumos de impartasit. Poate un citat, poate un gand/sfat pe care mi l-as fi dorit sa il primesc cand eram adolescenta. Am lipit poze cu noi doi, fericiti, in asteptarea marelui moment. Am facut colaje cu prieteni si oameni dragi, cu reactia bunicilor cand au aflat marea veste, scrisori de la bunici si emotiile tatalui. Am decupat sarguincioasa ecografiile in care, la inceput, cea mica era doar un punct si, in doar cateva luni, ajunsese sa nu se mai vada intreaga in poza. Galopul emotiilor de mama. Maratonul centimetrilor.

Parinti dragi, va invit, daca simtiti, sa ii lasati o astfel de mostenire pruncului vostru. Poate la inceput, copil si adolescent fiind, nu va aprecia acest gest. Sau munca depusa. Dar, sunt sigura, absolut sigura, ca devenit adult, apoi parinte la randul sau… tot ce veti scrie acum, oricat de banal, efemer sau aparent insipid… va castiga o valoare de nestemata pentru sufletul lui.

Am crezut ca ma voi opri aici. Mi se parea ca nu as putea continua acest lucru dupa nastere. Si asa a fost. Dupa ce am lipit ultimele poze de la nastere si de la botez, am luat o pauza lunga, de mai bine de doi ani. Doar ce am trimis jurnalele la Lenani, de a carei arta m-am indragostit, ca sa ii picteze copertile.

Jurnale de viata

Pana cand, binecuvantarea a aparut iar in viata noastra. Si o noua calatorie de jurnale de sarcina a inceput. Cu siguranta mai timida si mai putin productiva decat la primul copil, dar chiar si asa. Fiecare carare cu scopul si frumusetea ei.

Si atunci, o noua idee mi-a trecut prin minte. De ce sa nu continui cu Jurnale de viata? In care sa notez momente amuzante, cuvinte stalcite, peripetii si boacane, sa adaug poze de album sau, pur si simplu, inopinante – mai frumoase ca orice altceva. Franturi din viata, altfel pierdute probabil prin subconstient – caci, garantat, constient nu vom tine minte tot ce se intampla. Zi de zi, clipa de clipa. Imposibil.

Pe bunici ii rog, de fiecare data cand ne revedem, sa lase cateva randuri pentru Ariana. Povesti despre vacantele petrecute impreuna, despre orice le trece prin minte si suflet sa ii astearna acolo. Pentru ca in 10-20-30 de ani, simt eu, aceste cuvinte vor fi emotii, lacrimi, trairi, zambete, miscare sinusoidala in inima, fiinta si recunostinta, o regasire de sine intr-o copilarie fericita.

O alta varianta de a face acest lucru, poate mai facila, mai rapida, mai la indemana in viata asta plina, este de a face un cont de email cu numele copilului tau. Acolo poti sa ii trimiti poze, ganduri, sa ii scrii despre ce traznai a mai facut, cum te-a scos din sarite sau cat de gingas s-a cocolosit in bratele tale, in miez de noapte, cand frigea de la febra. Si… la 18 ani… sau cand simti tu ca a venit momentul potrivit, sa ii dai parola.

“Ca sa fii in amintirea copiilor tai maine…

Trebuie sa fii in viata lor azi.”

 

(Visited 107 times, 1 visits today)
Ce sa comanzi la un restaurant traditional austriac? 12+ de bucate irezistibile...
Filme fara egal #17. Dresda - fila de istorie, fila de dragoste. Cutremurator.

2 comentarii

  • Reply Butterfly 11/03/2020 at 22:23

    Este o idee minunata, eu as aprecia acum sa am de la parintii mei emotia nasterii si cresterii mele.

    • Reply Alyyy 12/03/2020 at 16:10

      Daaaa! Si eu!

    Parerea ta conteaza

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    Articole recomandate


    error: naughty user !!!